Summit de criză la Bruxelles pentru viitoarele funcţii de top din UE

×
Codul embed a fost copiat

Un eşec previzibil! Vorbim despre soarta delicatelor negocieri purtate la Consiliul European de la Bruxelles pentru desemnarea celor care vor conduce principalele instituţii ale Uniunii Europene în următorii 5 ani.

Un nou summit, de criză, a fost convocat pentru data de 30 iunie.

Liderii europeni încearcă să prevină un blocaj instituţional, după ce alegerile europarlamentare au dus la o competiţie acerbă pentru viitoarele funcţii de top din Uniune. Obiectivul este obţinerea unui echilibru politic, geografic şi de gen. Popularii - cel mai mare grup din legislativul - revendica preşedinţia Comisiei, o exigenţă care nu a fost contestată. Liberalii vizează preşedinţia Consiliului European, caz în care socialiştii ar obţine postul de şef al diplomaţiei europene şi ar împărţi cu Verzii cei cinci ani de mandat ai preşedinţiei Parlamentului.

Şefia Comisiei rămâne totuşi cel mai disputat post.
Preşedintele Consiliului European Donald Tusk şi-a pierdut optimismul afişat în ajun. Asta după ce s-a întâlnit cu Emmanuel Macron şi cu Angela Merkel. Liderul francez refuză numirea candidatului susţinut de Angela Merkel, germanul Manfred Weber, desemnat de populari. Ceilalţi doi aspiranţi sunt olandezul Frans Timmermans, din partea socialiştilor, şi daneza Margrethe Vestager, din partea liberalilor şi centriştilor. La o adică, în culise s-ar fi vorbit şi de o rocadă pentru Donald Tusk:

Reporter: "Numele dumneavoastră a fost trecut pe lista propunerilor pentru preşedinţia Comisiei?"
Donald Tusk: "Nu"
Jean-Claude Juncker: "Din fericire, nu".

Citește și
Klaus Iohannis
Reacția lui Iohannis, întrebat despre posibilitatea de a prelua şefia Consiliului European
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Actualul deţinător al postului nu şi-a ascuns un rânjet de satifacție.

Jean-Claude Juncker, şeful Comisiei Europene: "Constat cu plăcere, satisfacţie, amuzament şi chiar bucurie, că nu sunt tocmai uşor de înlocuit!

Potrivit unor surse diplomatice, este urgenţa găsirea unui compromis, pentru că e nevoie de o Comisie Europeană funcţională care să gestioneze Brexitul, mai ales dacă înverşunatul Boris Johnson devine premierul Marii Britanii.

Momentul a fost însă şi unul de bilanţ. Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că, pe parcursul celor şase luni cât România a deţinut preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, au fost încheiate cu succes 90 de dosare, printre care cele legate de îmbunătățirea regimului de muncă sau reducerea emisiilor de gaze pentru transportul în comun.

Klaus Iohannis, preşedintele României: "Preşedinţia romană a fost surprinzătoare deoarece a avut rezultate mult mai bune decât se aşteptau toţi. Dacă putem defini ac lucru ca pe o mostenrire, că România e mai bună decât imaginea pe care o are, cred că a fost o moştenire bună"

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Iohannis, declaraţie comună cu Tusk şi Juncker.
Iohannis, declaraţie comună cu Tusk şi Juncker. "Preşedinţia română a făcut treabă bună"

Preşedintele României a susţinut o declaraţie de presă împreună cu Donald Tusk şi Jean-Claude Juncker. 

Reacția lui Iohannis, întrebat despre posibilitatea de a prelua şefia Consiliului European
Reacția lui Iohannis, întrebat despre posibilitatea de a prelua şefia Consiliului European

Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat joi dacă se gândeşte la o şedere mai lungă la Bruxelles în contextul informaţiilor legate de preluarea postul de preşedinte al Consiliului European.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.