SUA sunt aproape de a furniza Ucrainei sistemul de apărare antirachetă Patriot, în ciuda amenințărilor lansate de Rusia

Mihai Fifor, rachete patriot, romania,
News.ro

Statele Unite finalizează planurile de a trimite sistemul de apărare antirachetă Patriot în Ucraina, o decizie care ar putea fi anunţată chiar în această săptămână, au declarat, marţi, trei oficiali americani pentru Reuters.

Ucraina a cerut partenerilor săi occidentali sisteme de apărare aeriană, inclusiv sisteme Patriot de fabricaţie americană, pentru a se proteja de bombardamentele intense cu rachete ruseşti inclusiv asupra infrastructurii sale energetice.

Sistemele de apărare antiaeriană cu baza la sol, cum este Patriot, fabricat de Raytheon Technologies Corporation, cu sediul în Arlington, Virginia, sunt construite pentru a intercepta rachetele care se apropie.

Doi dintre oficiali, care au vorbit sub protecţia anonimatului, au declarat că anunţul ar putea fi făcut joi, dar că se aşteaptă aprobarea oficială a secretarului american al apărării, Lloyd Austin, şi a preşedintelui Joe Biden.

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a avertizat NATO să nu furnizeze Ucrainei sisteme de apărare antirachetă Patriot şi este posibil ca Moscova să considere sprijinul defensiv drept o escaladare, scrie Reuters, citată de Agerpres.

Citește și
dmitri medvedev
Dmitri Medvedev le cere ”infailibililor europeni” să nu mai fie ”carnea de tun” a Ucrainei: ”Au nevoie de sânge proaspăt”
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Rusia a amenințat statele NATO, în legătură cu Patriot

La începutul acestei luni, Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, amenința că Rusia va ataca statele NATO în cazul în care vor furniza Ucrainei sisteme de rachete antiaeriene Patriot.

"Dacă, așa cum a lăsat să se înțeleagă Jens Stoltenberg, NATO le furnizează fanaticilor de la Kiev sisteme de apărare Patriot - precum și personal al alianței - acestea se vor transforma imediat în ținte legitime pentru forțele noastre armate", a amenințat Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, pe Twitter, potrivit agenției de știri Baha.

Oficialul rus a acuzat Alianța că încalcă suveranitatea altor țări, declanșând lovituri de stat în întreaga lume și ucigând "zeci de mii de civili".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Înalt oficial american: Rusia apelează la muniţie veche, în timp ce îşi epuizează stocurile pentru a duce la sfârşit invazia
Înalt oficial american: Rusia apelează la muniţie veche, în timp ce îşi epuizează stocurile pentru a duce la sfârşit invazia

Ucraina ar dori să ofere o soluţie de pace, spune președintele Volodimir Zelenski. Pentru asta, el a cerut Kremlinului să înceapă retragerea trupelor până la Crăciun.  

Dmitri Medvedev le cere ”infailibililor europeni” să nu mai fie ”carnea de tun” a Ucrainei: ”Au nevoie de sânge proaspăt”
Dmitri Medvedev le cere ”infailibililor europeni” să nu mai fie ”carnea de tun” a Ucrainei: ”Au nevoie de sânge proaspăt”

Rusia a cerut marţi Uniunii Europene să nu dea curs solicitării preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a trimite misiuni speciale la infrastructurile energetice ucrainene, care au fost în ultimele luni ţinta bombardamentelor ruseşti.

 

Kremlinul a transmis Ucrainei condițiile de pace ale Rusiei, refuzând propunerile lui Zelenski
Kremlinul a transmis Ucrainei condițiile de pace ale Rusiei, refuzând propunerile lui Zelenski

Rusia a respins, marți, o propunere de pace în trei pași transmisă de președintele ucrainean Volodimir Zelenski. 

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.