Străinii nu mai au voie să cumpere case în Canada. Măsura controversată adoptată de premierul Trudeau

justin trudeau
IMAGO

Străinii nu mai au voie să cumpere case în Canada, potrivit unei măsuri care a intrat în vigoare duminică, și este valabilă până în 2025. Este o măsură promisă în campania electorală din 2021 a premierului Justin Trudeau.

Interdicția este menită să combată deficitul de case şi apartamente din Canada, relatează AFP, preluată de news.ro. Sunt exceptaţi de la interzicerea cumpărării de case refugiaţii şi rezidenţi permanenţi, iar legea se aplică doar locuinţelor din oraş, nu şi structurilor turistice, cum ar fi cabanele de vară.

Această măsură a fost propusă de premierul Justin Trudeau în timpul campaniei electorale din 2021. Partidul său liberal s-a plâns că investitorii străini cresc preţurile, ceea ce face mai dificil pentru canadieni să deţină o casă. Acestă măsură a fost adoptată în primăvară.

Cu toate acestea, piaţa imobiliară a încetinit recent, deoarece banca centrală a majorat ratele dobânzilor pentru a reduce inflaţia. Potrivit asociaţiilor imobiliare, preţul mediu al unei case a fost de 630.000 de dolari canadieni (465.000 de dolari americani, 435.000 de euro) luna trecută.

Unii experţi se îndoiesc că măsura va fi eficientă, deoarece străinii reprezintă mai puţin de 5% din proprietarii de locuinţe din Canada, potrivit agenţiei naţionale de statistică. Aceştia consideră că o măsură potrivită ar fi accelerarea construirii de noi locuinţe.

Citește și
drone iran
Canada sancţionează o societate iraniană acuzată că ar fi livrat drone Rusiei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bilanț dramatic în SUA. Cel puţin 38 de persoane au murit din cauza vremii extreme din ultimele zile
Bilanț dramatic în SUA. Cel puţin 38 de persoane au murit din cauza vremii extreme din ultimele zile

Cel puţin 38 de persoane au murit din cauza vremii extreme din ultimele zile din Statele Unite ale Americii şi Canada, informează bbc.com, citat de News.ro.  

Canada sancţionează o societate iraniană acuzată că ar fi livrat drone Rusiei
Canada sancţionează o societate iraniană acuzată că ar fi livrat drone Rusiei

Canada a luat măsuri vineri împotriva unei întreprinderi iraniene ar fi furnizat drone Rusiei, într-o nouă serie de sancţiuni ca răspuns la „comportamentul odios al regimului iranian, atât în ţară, cât şi în străinătate”.

Studiu. Mai multe economii se află în pragul colapsului, în special ţările din zona EURO
Studiu. Mai multe economii se află în pragul colapsului, în special ţările din zona EURO

Mai multe economii se află în pragul colapsului, în special ţările care fac parte din zona euro. La acestea se adaugă și Marea Britanie, Canada şi Australia.

 

Al doilea suspect în cazul atacurilor soldate cu zece morţi în Canada a murit după arestare
Al doilea suspect în cazul atacurilor soldate cu zece morţi în Canada a murit după arestare

Ultimul suspect căutat pentru înjunghierea mai multor persoane, în Canada, atac în urma căruia zece oameni au murit şi 18 au fost răniţi, a decedat la spital după ce a fost arestat, a anunţat poliţia.

Unul dintre cei doi frați suspectați că ar fi ucis 10 persoane în Canada a fost găsit mort de polițiști
Unul dintre cei doi frați suspectați că ar fi ucis 10 persoane în Canada a fost găsit mort de polițiști

Unul dintre cei doi frați suspectați că ar fi ucis 10 persoane în Canada a fost găsit mort de polițiști. Nu sunt cunoscute deocamdată circumstanțele în care și-a pierdut viața.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.