Specialiştii ne asigură că inteligența artificială nu ne va lua locurile de muncă pentru că vor apărea meserii noi

×
Codul embed a fost copiat

Inteligența artificială este deja folosită în aproape toate domeniile, iar în viitorul apropiat va executa tot mai multe sarcini pe care acum le fac oamenii.  

Specialiştii ne asigură însă că nu ne vom pierde locurile de muncă, pentru că vor apărea meserii noi.

Potrivit unui studiu recent, cele mai multe firme consideră neceasară integrarea acestei noi tehnologi, dar foarte puține sunt pregătite să facă acest pas.

Consilierii financiari sau contabilii, cei care lucrează în departamentele de relațiile cu clienții, conducătorii auto, recepționiștii, cei care se ocupă de cercetarea pieței ori de pregătirea declarațiilor de impozit vor fi, treptat, ajutaţi sau chiar înlocuiți de inteligența artificială. Care va oferi tot mai mult sprijin și în depistarea mai rapidă a bolilor sau în îmbunătățirea condițiilor de tratament, dar nu va lua locul medicului.

Există însă și joburi de care tehnologia viitorului nu se poate apropia încă. De exemplu, cele care necesită un grad mare de creativitate și interacțiune delicată cu oamenii - cum ar fi în cazul psihiatrilor și al cadrelor didactice.

Citește și
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Radu Ștefan, consultant AI: „Și în casele de avocatură unde se cercetează foarte mult lucrări care vor putea fi cercetate automat, dar de ce nu și în medicină. Operatorii de date de regulă, chiar și contabilitate sau alte finanțe unde transferăm date dintr-o parte în alta, le luăm dintr-un excel le punem într-o bază de date, le transferăm, cifrele, datele și adăugăm în altă parte, totul va putea fi făcut automat pe viitor”.

Companiile de IT folosesc tot mai mult inteligența artificială. Un studiu realizat de o firmă din domeniu arată că 75% dintre repondenți cred că este necesară integrarea inteligenței artificiale în operațiuni, dar numai 25% dintre ei sunt pregătiți pentru acest pas.

Cerasela Baiculescu, directorul executiv al unei companii de IT: „Studiul a relevat faptul că 3 din 4 executivi consideră inteligența artficială ca fiind prioritară pentru a aborda provocări ca nevoia de a automatiza, nevoia de a oferi o experiență îmbunătățită clienților și sigur că da, de a gestiona probleme legate de sustenabilitate sau de securitate cibernetică”.

Adrian Năstase, directorul executiv al unei companii de IT: „Este un pericol dacă nu este folosită așa cum trebuie sau în scopurile care ea trebuie folosită, vorbeam foarte mult de etică, este un aspect important în implementarea soluțiilor de tehnologie artficială”.

Experții le recomandă celor care folosesc deja inteligența artificială să verifice cu mare atenție informațiile cu care lucrează.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Turiștii care au interdicție de a merge într-o populară destinație turistică. Care este motivul
Turiștii care au interdicție de a merge într-o populară destinație turistică. Care este motivul

Guvernul din Maldive va interzice accesul israelienilor în arhipelagul din Oceanul Indian, cunoscut pentru staţiunile de lux, în contextul în care furia publică din această naţiune predominant musulmană creşte din cauza războiului din Gaza.

 

Cine erau Bianca și Patrizia, tinerele românce care au murit în Italia după ce au fost luate de ape
Cine erau Bianca și Patrizia, tinerele românce care au murit în Italia după ce au fost luate de ape

Au fost găsite trupurile celor două fete din România luate de ape vineri în Italia, după o viitură pe râul Natisone. Se aflau la 800 de metri de locul în care vâltoarea le-a înghițit.

Imagini dramatice în Istanbul. Un bărbat a murit și opt persoane au fost rănite, după ce o clădire s-a prăbușit
Imagini dramatice în Istanbul. Un bărbat a murit și opt persoane au fost rănite, după ce o clădire s-a prăbușit

Imagini înspăimântătoare au fost surprinse în Istanbul, unde o clădire cu cinci etaje s-a prăbușit.  

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.