Serghei Lavrov, declarat persona non grata în Polonia: Moscova denunţă o decizie „provocatoare”

serghei lavrov
Profimedia

Rusia a denunţat sâmbătă ceea ce a numit decizia „provocatoare” a Varşoviei de a nu autoriza intrarea pe teritoriul Poloniei a ministrului de externe rus Serghei Lavrov pentru a participa la o reuniune ministerială a OSCE.

Decizia Poloniei este provocatoare şi fără precedent”, a declarat diplomaţia rusă într-un comunicat, transmite AFP, citată de Agerpres.

Nu doar că Varşovia s-a discreditat în această manieră, dar ea a adus un prejudiciu ireparabil autorităţii întregii OSCE”, estimează comunicatul citat.

Polonia i-a refuzat delegaţiei ruse intrarea pe teritoriul său pentru o reuniune OSCE

Polonia, care organizează la începutul lunii decembrie reuniunea ministerială a OSCE, a anunțat vineri că a refuzat să autorizeze intrarea lui Serghei Lavrov pe teritoriul ei.

Aşteptăm de la Federaţia Rusă să aleagă membrii delegaţiei sale conform cu reglementările în vigoare”, a explicat pentru AFP o sursă din interiorul preşedinţiei poloneze a OSCE.

Citește și
volodimir zelenski
Zelenski acuză Rusia că, prin intermediul unui "armistițiu pe termen scurt", vrea un moment de respiro pe front
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Potrivit acestei surse, delegaţia rusă nu trebuie să „includă persoane sancţionate de către Uniunea Europeană în urma ofensivei ruse în Ucraina declanşate pe 24 februarie, printre care Serghei Lavrov”.

Reuniunea celor 57 de miniştri de externe din OSCE va avea loc pe 1 şi 2 decembrie la Lodz, în centrul Poloniei.

Potrivit Moscovei, delegaţia rusă va fi condusă de ambasadorul rus la OSCE, Aleksandr Lukacevici.

De la crearea sa în 1975, în plin „război rece”, pentru a favoriza dialogul între Vest şi Est, OSCE are sediul la Viena. Reuniunea ministerială anuală a OSCE, la care în mod normal Serghei Lavrov participă, este organismul central al acestei organizaţii internaţionale.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mamma mia, Drăgușin! După Napoli și Tottenham, încă un club uriaș e gata să spargă pușculița pentru român
Mamma mia, Drăgușin! După Napoli și Tottenham, încă un club uriaș e gata să spargă pușculița pentru român
Zelenski acuză Rusia că, prin intermediul unui
Zelenski acuză Rusia că, prin intermediul unui "armistițiu pe termen scurt", vrea un moment de respiro pe front

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, consideră că Rusia, printr-un "armistițiu pe termen scurt", dorește să obțină un moment de respiro în ceea ce privește luptele.

Finlanda intenţionează să construiască un gard la graniţa cu Rusia anul viitor
Finlanda intenţionează să construiască un gard la graniţa cu Rusia anul viitor

Finlanda, stat membru NATO, a anunţat că intenționează ca, în 2023, să investească 139 de milioane de euro pentru construirea unui gard la graniţa de est cu Rusia.

 

Casa Albă insistă că „nimeni nu face presiuni” și că decizia de a negocia cu Rusia revine Ucrainei
Casa Albă insistă că „nimeni nu face presiuni” și că decizia de a negocia cu Rusia revine Ucrainei

Washingtonul a subliniat, vineri, că decizia de a negocia cu Rusia îi revine Ucrainei.

 

Casa Albă: „Un acord diplomatic negociat este cel mai bun lucru pe care îl poate face Putin”
Casa Albă: „Un acord diplomatic negociat este cel mai bun lucru pe care îl poate face Putin”

Casa Albă a subliniat, vineri, că decizia de a negocia cu Rusia îi revine Ucrainei şi că în niciun caz nu face presiuni asupra preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski pentru ca acesta să se aşeze la masa negocierilor.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.