Scandal uriaș în UK privind implicarea Rusiei în alegeri. Documentul secret ținut "la sertar"

×
Codul embed a fost copiat

Cu exact o lună înainte de alegerile anticipate, scena politică britanică este zguduită de un scandal legat de presupusa implicare a Kremlinului în campaniile electorale.

Potrivit unui raport al serviciilor secrete, citat de presă, Rusia ar fi desfăşurat operaţiuni în Marea Britanie, în vederea influenţării scrutinurilor din ultimii ani. Guvernul condus de Boris Johnson ține însă acest document "la sertar", şi urmează să îl facă public, abia după alegeri.

Potrivit documentului, influenţa Rusiei ar fi ajuns până în inima instituţiilor britanice, iar guvernele din ultimii ani nu ar fi intervenit pentru a opri aceste operaţiuni subversive, de spionaj şi de interferenţă - în referendumul din 2016, privind ieşirea din Uniunea Europeană şi în alegerile generale din 2017.

Moscova şi-ar fi construit o reţea de diplomaţi, avocaţi, parlamentari şi alte personalităţi cu influenţă din toate partidele politice, favorabili faţă de Rusia.

Nina dos Santos, CNN: "Am intrat în posesia unei părţi a declaraţiilor lor scrise şi verbale. Imaginea descrisă de ei este una îngrijorătoare. Ei spun că guverne succesive au închis ochii la acţiunile Moscovei de ţintire a partidelor politice şi de cercetare în interiorul Camerei Comunelor, iar agenţii susţin că personalităţi cu relaţii sus-puse, avocaţi şi magistraţi au contribuit pentru a ajuta Rusia să se infiltreze în instituţiile britanice".

Citește și
Steagul Federației Ruse, arborat în multe localități din Bulgaria. „Ne-au invadat în ultimii ani”

Unul dintre cei care ştiu despre acţiunile de influenţă ale Kremlinului este un om de afaceri american, care a făcut afaceri cu Rusia, dar acum 14 ani a fost expulzat de la Moscova.

William Browder, om de afaceri: "Oamenii pe care i-am văzut lucrând în continuare pentru interesele ruseşti în Marea Britanie sunt oameni de la cel mai înalt nivel al instituţiilor."

Nina dos Santos: "Îmi puteţi oferi nume?"

William Browder: "Vă pot oferi foarte multe nume. Dar voi începe cu Lordul Goldsmith."

Lordul Peter Goldsmith a fost procurorul general al Marii Britanii în guvernarea premierului laburist Tony Blair. Firma de avocatură a lui Goldsmith nu a comentat acuzaţiile.

Nina dos Santos: "Un alt martor al anchetei acuză autorităţile că au "pus interesele politice înaintea securităţii naţionale." Într-o mărturie dată înainte de otrăvirea fostului spion rus Sergei Skripal la Salisbury, se spune că Rusia a reuşit ceea ce nici o altă organizaţie teroristă nu a reuşit până acum, să desfăşoare arme chimice pe teritoriul Marii Britanii şi se susţine că Rusia reprezintă "potenţial cea mai mare ameninţare la adresa instituţiilor britanice şi a modului de viaţă britanic."

Raportul serviciilor secrete a ajuns de o lună pe masa premierului Boris Johnson, care a decis, însă, să nu-l publice înainte de alegerile din 12 decembrie. Este "inexplicabil și rușinos". Fiecare alegător are dreptul să afle ce spune raportul îniante să voteze - a declarat Hillary Clinton, fostă candidată în alegerile prezidențiale din America.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Washingtonul se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Gaza dacă Hamas îl aprobă
Washingtonul se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Gaza dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.

 

Atac israelian asupra unui oraș din Siria. Mai multe persoane au fost ucise
Atac israelian asupra unui oraș din Siria. Mai multe persoane au fost ucise

Mai multe persoane au murit, luni, într-un atac aerian israelian care a vizat locuri din apropierea oraşului sirian Alep, a anunţat presa de stat siriană, citând o sursă militară.

Satul care are doar 46 de locuitori. 30 dintre aceștia candidează la alegerile locale
Satul care are doar 46 de locuitori. 30 dintre aceștia candidează la alegerile locale

Ultima dată când Igor De Santis a candidat pentru funcţia de primar în Ingria, un mic sat înconjurat de păduri şi munţi în apropiere de Torino, a obţinut o victorie zdrobitoare.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.