Rușii sunt nemulțumiți de negocierile cu Ucraina. Kremlin: „Dorim ca procesul să fie mai energic, mai substanțial”

Zelenski și Putin
Getty

Negocierile în curs între Rusia şi Kiev nu sunt destul de ”substanţiale”, apreciază marţi Kremlinul, după ce Volodimir Zelenski s-a declarat pregătit de ”compromisuri” pe care vrea să le supună aprobării ucrainenilor prin referendum.

”Un anumit proces (de negocieri) are loc, însă noi dorim ca el să fe mai energic, mai substanţial”, declară presei un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit AFP.

Peskov refuză să spună ce negociază delegaţiile rusă şi ucraineană, ”pentru că dezvăluirea publică a acestor (subiecte) acum nu poate decât să încurce procesul de negociere care are deja loc într-un mod mai lent şi mai puţin substanţial decât vrem noi”.

Peskov răspundea astfel unor întrebări despre declaraţii ale preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care s-a declarat dispus să negocieze cu omologul său rus Vladimir Putin un ”compromis” privind regiunea separatistă ucraineană proprusă Donbas (est) şi Crimeea anexată, în vederea unei încetări a ostilităţilor lansate de către liderul de la Kremlin la 24 februarie, potrivit News.ro.

Zelenski a avertizat, de asemenea, că un astfel de acord este necesar să fie ratificat de către ucraineni prin referendum.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ucraina cere, în cadrul acestor negocieri, o încetare a focului, o retragere a forţelor ruse de pe tertoriul ucrainean şi desemnarea unor ţări garante ale securităţii ucrainene, în cazul unui atac rus.

Rusia spune că vrea să ”demilitarizeze” şi să ”denazifice” Ucraina şi evocă, în acest sens, un statut de neutralitate a vecinului său pro-occidental.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.