Rusia acuză tentative ucrainene de atac cu drone. Una din ele s-ar fi prăbuşit la 110 km de Moscova

Drona
Twitter

O dronă s-ar fi prăbuşit în apropiere de Moscova, a declarat marţi guvernatorul regional, la scurt timp după ce Ministerul rus al Apărării a anunţat că a dejucat în timpul nopţii două pretinse tentative ucrainene de atac cu dronă.

În acelaşi timp, un incendiu la o rafinărie aflată la aproape 700 kilometri depărtare de teritoriul controlat de Ucraina a fost pus tot pe seama unui atac cu dronă, relatează Reuters şi The Guardian.

O dronă s-a prăbuşit marţi în apropierea unei staţii de distribuţie a gazelor naturale aflată la sud-est de Moscova, într-un atac aparent eşuat ce a avut loc la 110 km de centrul capitalei ruse, a declarat guvernatorul regional Andrei Vorobiov. Potrivit Reuters, el a anunţat incidentul, care s-ar fi produs în apropiere de oraşul Kolomna, la scurt timp după ce Ministerul rus al Apărării a acuzat Ucraina că a încercat în cursul nopţii să întreprindă două atacuri cu drone în sudul Rusiei, potrivit News.ro.

Ucraina nu revendică în mod public responsabilitatea pentru atacurile din interiorul Rusiei. Dacă într-adevăr se află în spatele incidentului de la Kolomna, ar fi tentativa de atac cu drone la cea mai apropiată distanţă de capitala rusă de când trupele Moscovei au invadat Ucraina.

Postările de pe reţelele sociale ruseşti arată o mică epavă metalică gri a unei drone, care zace în zăpadă la marginea unei păduri despre care se spune că ar fi în apropiere de Kolomna. Reuters precizează că nu a putut verifica deocamdată imaginile.

Citește și
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Vorobiov a declarat că drona pare să fi fost destinată să lovească o "instalaţie de infrastructură civilă", dar nu a existat nicio pagubă. El a mai spus că agenţia de securitate FSB se ocupă de situaţie şi că nu există niciun pericol pentru locuitori.

Ministerul rus al Apărării: Două tentative de atac cu dronă în timpul nopții

Anterior, Ministerul Apărării acuzase Ucraina că a lansat drone de atac spre obiective de infrastructură civilă din regiunile sudice Krasnodar şi Adigea. Ministerul a declarat că sistemele sale de apărare antidronă au făcut ca aparatele să se abată de la curs şi să nu-şi atingă ţintele.

"Ambele drone au pierdut controlul şi au deviat de la traiectoria de zbor. Una a căzut pe un câmp, iar cealaltă, deviind de la traiectoria sa, nu a afectat ţinta dorită", a precizat Ministerul rus al Apărării.

Nu a existat deocamdată niciun comentariu din partea autorităţilor ucrainene.

Incendiu la o rafinărie din Krasnodar, pus tot pe seama unei drone

Agenţiile de ştiri de stat din Rusia au relatat anterior despre un incendiu la o rafinărie din regiunea Krasnodar, la aproximativ 240 de km sud-est de peninsula Crimeea, după ce o dronă ar fi fost observată zburând deasupra instalaţiilor.

Incendiul din oraşul rus Tuapse a fost raportat la ora locală 2.30 (1.30 ora României) şi s-a extins pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi înainte de a fi stins, potrivit unui oficial local.

Tuapse se află însă la 690 km sud-est de cel mai apropiat teritoriu controlat de Ucraina, potrivit unui jurnalist de la Kyiv Independent, citat de The Guardian.

CÂT DE DEPARTE AJUNG PRESUPUSELE DRONE UCRAINENE?

Pe de altă parte, principalul aeroport civil al celui de-al doilea oraş al Rusiei, Sankt Petersburg, a suspendat toate zborurile timp de o oră, marţi dimineaţă. Informaţii neconfirmate indicau că ar fi fost vorba de o dronă, dar Ministerul rus al Apărării a declarat ulterior că au fost exerciţii cu avioane de luptă în spaţiul aerian vestic al Rusiei.

La începutul lunii decembrie a anului trecut, Rusia a declarat că trei militari ai săi au fost ucişi în presupuse atacuri cu drone ucrainene asupra a două baze aeriene aflate la sute de kilometri de linia frontului din Ucraina.

La 26 decembrie, Moscova a declarat că a doborât o altă dronă ucraineană în apropierea uneia dintre bazele sale aeriene - în apropiere de oraşul Saratov, unde se află bazele bombardierelor nucleare strategice ruseşti - şi că alţi trei membri ai forţelor aeriene au fost ucişi.
 
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Forțele israeliene, noi bombardamente în Fâșia Gaza. SUA pun presiune pe Hamas. Ce vrea Washingtonul
Forțele israeliene, noi bombardamente în Fâșia Gaza. SUA pun presiune pe Hamas. Ce vrea Washingtonul

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a îndemnat, duminică, gruparea islamistă palestiniană Hamas să accepte planul israelian de încetare a focului în Gaza, unde Israelul îşi continuă loviturile, relatează AFP.

Scandalul baloanelor cu gunoi ia amploare. Coreea de Sud vrea să suspende acordul militar cu Coreea de Nord
Scandalul baloanelor cu gunoi ia amploare. Coreea de Sud vrea să suspende acordul militar cu Coreea de Nord

Consiliul securităţii naţionale al preşedinţiei sud-coreene (NSC) a decis, luni, suspendarea acordului militar semnat în 2018 cu Coreea de Nord, drept răspuns la lansarea de către Phenian a sute de baloane cu gunoi deasupra Coreei de Sud.

Turiștii care au interdicție de a merge într-o populară destinație turistică. Care este motivul
Turiștii care au interdicție de a merge într-o populară destinație turistică. Care este motivul

Guvernul din Maldive va interzice accesul israelienilor în arhipelagul din Oceanul Indian, cunoscut pentru staţiunile de lux, în contextul în care furia publică din această naţiune predominant musulmană creşte din cauza războiului din Gaza.

Recomandări
Mai puțin de un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Mai puțin de un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Furtuni puternice în aproape toată țara. ANM a emis Cod portocaliu și galben de ploi torențiale. HARTĂ
Furtuni puternice în aproape toată țara. ANM a emis Cod portocaliu și galben de ploi torențiale. HARTĂ

Cea mai mare parte a ţării intră de luni şi până marţi dimineaţă la ora 3:00, sub avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată.  