România va dispune de 3,1 miliarde de euro din fondurile UE pentru lupta cu COVID-19

fonduri
Shutterstock

România va putea utiliza aproximativ 3,1 miliarde de euro pentru a lupta împotriva COVID-19, din cele 37 de miliarde de euro ce vor fi puse la dispoziţia statelor membre UE pentru a combate criza.

"Prin înfiinţarea Iniţiativei de investiţii pentru răspunsul la coronavirus, 37 de miliarde de euro din fondurile structurale europene vor fi puse la dispoziţia statelor membre pentru a combate criza. 8 din cele 37 de miliarde provin din prefinanţările neutilizate care nu vor fi rambursate, ci folosite în lupta cu COVID-19, restul de 29 de miliarde reprezentând co-finanţarea europeană. Din aceştia, România poate utiliza aproximativ 3,1 miliarde de euro pentru a lupta împotriva COVID-19, valoare ce nu include sumele eliberate de BEI sau contribuţiile statului român prin ajutoare de stat", a scris Eugen Tomac pe Facebook, după şedinţa plenară a Parlamentului European, potrivit Agerpres.

Potrivit preşedintelui PMP, al doilea instrument, Fondul de solidaritate al UE, folosit în cazul catastrofelor naturale majore, îşi extinde de acum sfera de aplicare şi pentru crizele de sănătate publică, iar "până la 800 de milioane de euro sunt disponibili în 2020 din acest fond".

Totodată, Fondul european de ajustare şi globalizare are la dispoziţie până la 179 de milioane de euro anul acesta pentru a sprijini lucrătorii concediaţi şi angajaţii independenţi, mai precizează Tomac.

Situația IMM-urilor

 

Citește și
fonduri, ue, pierdute, comisia europeana,
Comisia Europeană va aloca României peste 500 milioane euro pentru asigurarea accesului la apă curată și asistență medicală
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Şi IMM-urile afectate de criză vor beneficia de sprijinul UE.

"Pentru sprijinul IMM-urilor afectate, un miliard de euro va fi direcţionat din bugetul UE către Fondul European de Investiţii, pentru ca băncile să ofere finanţări şi să furnizeze lichidităţi IMM-urilor şi întreprinderilor cu capitalizare medie. Potrivit estimărilor Comisiei Europene, acest instrument poate ajuta cel puţin 100.000 de IMM-uri europene cu finanţări în valoare totală de aproximativ 8 miliarde de euro", a arătat europarlamentarul.

De asemenea, pentru a sprijini branşa aviaţiei, europarlamentarii au votat pentru reglementarea situaţiei sloturilor orare, o problemă importanta pentru transportatorii aerieni, a precizat Tomac.

"De acum, aceştia îşi vor păstra sloturile orare fără a fi nevoiţi să decoleze cu aeronavele goale (n.r. - sloturile orare permit unei companii să decoleze şi să aterizeze pe un anumit aeroport într-un interval orar bine determinat). Măsura se aplică pentru perioada 1 martie - 24 octombrie 2020", a mai arătat liderul PMP.

Potrivit lui Eugen Tomac, aceste măsuri au fost votate în şedinţa plenară a Parlamentului European, la care a participat joi de la distanţă, măsuri extrem de importante pe care UE le-a luat pentru depăşirea crizei fără precedent pe care lumea o are de înfruntat.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce fonduri primește România din partea UE. Boloș: Comisia ne-a asigurat 2 tranșe
Ce fonduri primește România din partea UE. Boloș: Comisia ne-a asigurat 2 tranșe

Comisia Europeană a asigurat României în această perioadă două tranşe de fonduri europene, una în valoare de 660 milioane euro şi o a doua de 637 milioane euro, a declarat, luni seara, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş.

Comisia Europeană va aloca României peste 500 milioane euro pentru asigurarea accesului la apă curată și asistență medicală
Comisia Europeană va aloca României peste 500 milioane euro pentru asigurarea accesului la apă curată și asistență medicală

Comisia Europeană a aprobat, astăzi, un pachet de investiții în valoare de peste 1,4 miliarde de euro din fonduri UE în 14 proiecte mari de infrastructură din 7 state membre, și anume Croația, Cehia, Ungaria, Polonia, Portugalia, România și Spania.

Ajutor de un miliard de euro pentru firmele afectate de situaţia globală
Ajutor de un miliard de euro pentru firmele afectate de situaţia globală

BERD este pregătită să ajute firmele afectate de epidemie cu un miliard de euro şi pregăteşte măsuri suplimentare

Bădulescu: Nu mai avem spații de carantină în București. Cele 300 de locuri sunt ocupate
Bădulescu: Nu mai avem spații de carantină în București. Cele 300 de locuri sunt ocupate

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a afirmat, joi, că a cerut Guvernului, încă de alaltăieri, fonduri pentru închirierea de noi spaţii pentru carantină, întrucât cele 300 de locuri pregătite sunt deja ocupate.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.