Reguli stricte pentru noaptea de Revelion, impuse în Dubai. Amenzile ajung la 13.000 $

Revelion
Getty

Emiratul Dubai interzice petrecerile private de Revelion cu peste 30 de persoane, iar cei care încalcă regulile vor fi amendaţi cu 50.000 dirhami (aproximativ 13.000 de dolari).

Întâlnirile de familie şi evenimentele organizate în corturi şi case pentru a sărbători Revelionul pot găzdui doar 30 de persoane, a anunţat Comitetul Suprem din Dubai pentru Gestionarea Crizelor şi Dezastrelor, potrivit News.ro

Participanţii trebuie să poarte măşti de faţă în orice moment şi să practice distanţarea socială, iar persoanele care prezintă simptome asociate COVID-19, cum ar fi tuse sau febră, trebuie să se abţină de la participarea la adunări, spun reprezentanţii comitetului.

Cei care găzduiesc adunări sociale private care încalcă regulile vor fi amendaţi cu 50.000 dirhami (13.613 dolari) şi fiecare participant va primi o amendă cu 15.000 dirhami.

Persoanelor în vârstă şi celor cu probleme de sănătate li se recomandă să nu participe la întruniri sociale.

Citește și
market
Programul magazinelor în perioada sărbătorilor de iarnă. Care sunt deschise de Crăciun și Revelion
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Comitetul a adăugat că vor continua inspecţiile, pentru a se asigura că regulile sunt respectate.

Dubai este unul din cele șapte emirate (alături de Abu Dhabi, Sharjah, Ras al-Khaimah, Ajman, Fujairah și Umm al-Qaiwain) ale Emiratelor Arabe Unite.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Programul magazinelor în perioada sărbătorilor de iarnă. Care sunt deschise de Crăciun și Revelion
Programul magazinelor în perioada sărbătorilor de iarnă. Care sunt deschise de Crăciun și Revelion

Trenurile de metrou, băncile și magazinele vor avea program special pe durata sărbătorilor de iarnă.

Programul magazinelor în perioada sărbătorilor de iarnă. Care sunt deschise de Crăciun și Revelion
Programul magazinelor în perioada sărbătorilor de iarnă. Care sunt deschise de Crăciun și Revelion

Programul magazinelor în perioada sărbătorilor de iarnă. Care sunt deschise de Crăciun și Revelion

Raed Arafat a explicat ce reguli trebuie să respectăm dacă primim musafiri de sărbători
Raed Arafat a explicat ce reguli trebuie să respectăm dacă primim musafiri de sărbători

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, afirmă că, de aceste sărbători, este recomandat să nu se primească vizite, nici chiar din partea membrilor familiei cu care nu se locuieşte în mod constant.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.