Cum vrea Putin ”să anexeze Moldova și să refacă URSS până în 2024”. Reacția Kremlinului

vladimir putin
Getty

Fostul președinte al Georgiei, Mihail Saakashvili, a declarat într-un interviu preluat de presa rusă că Vladimir Putin are planuri să anexeze Georgia, Armenia, Moldova, Belarus, și o mare parte din Ucraina până în 2024.

”Putin are planuri să anexeze Georgia, Armenia, Moldova, Berlarus și o mare parte din Ucraina, mai puțin vestul” susține fostul președinte al Georgiei. 

Saakashvili a explicat că intenția liderului rus este de a forța aceste țări să-și declare neutralitatea pentru a-i ”slăbi” pe liderii lor, relatează rbc.ru. Saakashvili crede că Putin vrea să refacă URSS până în 2024. 

Administrația prezidențaială rusă a reacționat la aceste declarații precizând că ”nu există astfel de planuri”. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a mai adăugat că Rusia nu negociază cu Georgia un statut de neutralitate al țării, potrivit Ria Novosti. 

În august, liderul de la Kremlin a refuzat să clarifice ce planuri are după terminarea mandatului de președinte. ”E prea devreme să vorbim de 2024. Suntem în 2019”,  a menționat Putin. 

Citește și
vladimir putin, donald trump
Rusia speră că SUA nu vor publica detalii despre discuțiile dintre Trump și Putin
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Bloomberg a scris în luna iulie că un scenariu pentru viitorul lui Vladimir Putin după 2024, când i se încheie mandatul, este să rămână în continuare la putere în Rusia în calitate de premier cu puteri sporite.

Fostul preşedinte al Georgiei şi ex-guvernatorul regiunii Odesa, Mihail Saakashvili, s-a întors în Ucraina în mai.

Saakashvili a fost lipsit de cetăţenia ucraineană în 2017, în urma unui decret semnat de Petro Poroşenko, asta după ce tot Poroşenko i-a acordat cetăţenia lui Saakashvili în 2015, ca acesta să poată deţine funcţia de guvernator al Odesei.

De asemenea, Saakashvili a avut interdicţie de intrare în Ucraina până în anul 2021. În campania prezidenţială din Ucraina, Saakahsvili l-a sprijinit pe Zelenski, care la rândul său a avut la fel cuvinte de laudă la adresa fostului preşedinte georgian.
 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Motivul pentru care Putin a trimis două avioane cu specialiști militari ruși în Venezuela
Motivul pentru care Putin a trimis două avioane cu specialiști militari ruși în Venezuela

Două avioane cu personal tehnic-militar din Rusia au sosit în Venezuela, a anunţat sâmbătă preşedintele Nicolas Maduro, care săptămâna aceasta a efectuat o vizită la Moscova.

Rusia speră că SUA nu vor publica detalii despre discuțiile dintre Trump și Putin
Rusia speră că SUA nu vor publica detalii despre discuțiile dintre Trump și Putin

Administrația de la Kremlin a transmis vineri că speră ca Statele Unite să nu facă publice detalii confidențiale din conversațiile telefonice ale președinților Donald Trump și Vladimir Putin.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.