Putin: Ieşirea SUA din acordul cu Iranul destabilizează întreaga regiune

vladimir putin
AP

Ieşirea Statelor Unite din acordul nuclear cu Iranul destabilizează situaţia din regiune şi pune sub semnul întrebării viitorul regimului de neproliferare nucleară, a declarat vineri preşedintele rus, Vladimir Putin, citat de agenţia EFE.

"Abandonarea de către SUA a Planului Comun de Acţiune, aprobat în unanimitate de Consiliul de Securitate al ONU în 2015, nu doar că destabilizează situaţia din regiune, ci este şi în măsură să submineze regimul de neproliferare nucleară", a spus Putin în cadrul summitului Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (OCS), ce are loc la Bişkek, în Kîrgîzstan.

Liderul de la Kremlin, care de-a lungul summitului are programate mai multe reuniuni bilaterale, inclusiv una cu preşedintele iranian, Hassan Rouhani, a indicat că Rusia, care îşi va asuma preşedinţia OCS după Kîrgîzstan, va insista asupra îndeplinirii obligaţiilor acordului de către restul semnatarilor documentului.

"Considerăm că acesta este unicul drum corect şi logic", a arătat Putin.

SUA s-au retras în 2018 în mod unilateral din acord şi au impus noi sancţiuni Republicii Islamice, afirmând că Iranul nu respectă spiritul acordului prin continuarea programului balistic şi intervenţia în conflictele din Siria şi Yemen.

Citește și
Vladimir Putin
Putin: Puterea în Moldova a fost uzurpată de oligarhi. Îl vom susţine pe Igor Dodon
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Teheranul a anunţat pe 8 mai, dată la care s-a împlinit un an de la renunţarea la acord de către Statele Unite, că nu va mai respecta anumite aspecte şi a dat celorlalţi semnatari ai documentului 60 de zile pentru a satisface exigenţele sale.

Aceste cereri sunt legate de beneficiile economice pe care Iranul speră să le obţină în schimbul reducerii aspiraţiilor sale nucleare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Putin a demis doi generali de poliţie. Motivul pentru care au fost pedepsiți
Putin a demis doi generali de poliţie. Motivul pentru care au fost pedepsiți

Preşedintele rus Vladimir Putin a demis joi doi generali de poliţie implicaţi în arestarea jurnalistului de investigaţii Ivan Golunov, acuzat de trafic de droguri şi ulterior disculpat, după o puternică mobilizare civică, transmite AFP.

Putin: Puterea în Moldova a fost uzurpată de oligarhi. Îl vom susţine pe Igor Dodon
Putin: Puterea în Moldova a fost uzurpată de oligarhi. Îl vom susţine pe Igor Dodon

Vladimir Putin a promis susţinere coaliţiei Dodon - Sandu "pentru a scăpa pentru totdeauna de oamenii care au uzurpat puterea", onsiderând că, în Republica Moldova, oligarhii "au acaparat toate instituţiile de stat".

Donald Trump anunță că se va întâlni cu Vladimir Putin la sfârșitul lunii
Donald Trump anunță că se va întâlni cu Vladimir Putin la sfârșitul lunii

Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că se va întâlni cu omologul său rus Vladimir Putin în marja summitului G20 care va avea loc la sfârşitul lunii iunie în Japonia, relatează AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.