Proteste în Bulgaria, după ce un oraș a rămas fără apă: ”Este rezultatul furturilor”

×
Codul embed a fost copiat

La Sofia a avut loc un amplu protest al locuitorilor unui oraş situat la 30 de kilometri de capitala bulgară, care nu mai are apă curentă de aproape 2 luni.

 

Pernik are o populaţie de 100.000 de persoane, adică este de mărimea Sucevei.

Localnicii au denunţat ceea ce ei numesc "corupţia din sistem", care a provocat această criză. De curând, ministrul Mediului şi Apei din Bulgaria a fost reţinut într-un caz legat tocmai de alimentarea cu apă a oraşului respectiv.

Criză apei din oraşul bulgar Pernik a apărut acum două luni, după ce lacul de acumulare din apropiere a secat, iar cei 100.000 de locuitori au rămas fără apă la robinete.

Citește și
Bulgaria, regiuni separatiste
Petiţie pentru alipirea unei părţi din Bulgaria la România. "Nu vrem corupţie"
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Oamenii dau vina pe incompetenţa autorităţilor, care ar fi provocat această adevărată criză umanitară. Mai mult, un festival folcloric internaţional a fost anulat, pentru prima dată în 60 de ani, din cauza lipsei apei.

Localnic: "Sper ca persoanele responsabile pentru această criză să fie aduse în faţa Justiţiei şi să avem, în sfârşit, festivalul nostru în Pernik, acolo unde îi este locul."

Ministrul Mediului şi Apei de la Sofia a fost acuzat că a administrat prost alimentarea cu apă a oraşului şi a fost reţinut de poliţişti. El a fost eliberat după 24 de ore, a demisionat din funcţie, dar este în continuare anchetat de procurori. Dacă va fi găsit vinovat, riscă 8 ani de închisoare.

Localnic: "Această criză este rezultatul furturilor continue. Puteţi vedea ce se întâmplă în toată ţara. Resursele financiare şi alte resurse sunt pentru beneficiul unor anumiţi oameni. Această criză a apei este inacceptabilă şi nu poate fi dată vina pe încălzirea globală."

În anchetă, procuraturii privind alimentarea cu apă a oraşului Pernik sunt cercetare aproape 30 de persoane, printre care şi fostul guvernator al regiunii.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bulgaria primește termen de ridicare a MCV anul 2019, România nu
Bulgaria primește termen de ridicare a MCV anul 2019, România nu

Comisia Europeană a anunțat marți că se așteaptă ca MCV să fie ridicat pentru Bulgaria în 2019, până la finalul mandatului comisiei, dacă Sofia va continua ”tendința pozitivă”, arată un comunicat al Bruxelles-ului.

Petiţie pentru alipirea unei părţi din Bulgaria la România.
Petiţie pentru alipirea unei părţi din Bulgaria la România. "Nu vrem corupţie"

Iniţiativă inedită a unui politician bulgar, care propune alipirea nord-vestului ţării sale la România.

Preşedintele Bulgariei a respins legea anticorupţie, la o zi după ce țara a preluat peședinția UE
Preşedintele Bulgariei a respins legea anticorupţie, la o zi după ce țara a preluat peședinția UE

Preşedintele bulgar Rumen Radev a respins marţi legea anticorupţie adoptată de parlament în decembrie, afirmând că aceasta nu ar permite o investigarea eficientă a reţelelor de corupţie, relatează Reuters.

AFP: Bulgaria, cea mai săracă țară din UE, a preluat președinția rotativă a blocului. Ce planuri are
AFP: Bulgaria, cea mai săracă țară din UE, a preluat președinția rotativă a blocului. Ce planuri are

Bulgaria, cel mai sărac membru al Uniunii Europene și care a preluat luni președinția semestrială rotativă a Uniunii Europene, dorește să construiască punți între Europa de Est și cea de Vest, comentează AFP.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.