Președintele american, Joe Biden, a afirmat că regina Elisabeta a II-a îi amintește de mama sa

joe biden
Twitter

Președintele american Joe Biden a vorbit cu afecțiune despre regina Elisabeta a II-a după ce a servit ceai cu aceasta la Castelul Windsor, relatează Insider.

„Am avut o plimbare lungă, ea a fost foarte generoasă. Nu cred că s-ar simți insultată dar mi-a amintit de mama mea, în ceea ce privește aspectul ei și generozitatea”, le-a declarat Biden reporterilor înainte de a urca la bordul Air Force One pentru a zbura la Bruxelles.

Biden și prima doamnă Jill Biden au fost invitați la Castelul Windsor, reședința oficială a reginei aflată la doar 32 de kilometri distanță de Londra, după summitul G7 din Cornwall.

Elisabeta a II-a i-a întâmpinat pe 13 iunie pe soții Biden într-un careu al castelului unde cuplul a fost salutat de Primul Batalion de Grenadieri ai reginei.

Biden a afirmat că monarhul britanic i-a pus întrebări cu privire la alți câțiva lideri mondiali în timpul întrevederii.

Citește și
summit g7
Summitul G7. Liderii solicită noi probe privind originea coronavirusului. Ce mesaj au pentru Rusia
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

„A vrut să știe cum sunt cei doi lideri cu care - cu cel care urmează să mă întâlnesc, domnul Putin - și a vrut să știe despre Xi Jinping”, a relatat Biden care urmează să se întâlnească miercuri cu Vladimir Putin la Geneva.

Președintele american le-a spus de asemenea reporterilor că a invitat-o pe regină la Casa Albă dar nu a precizat dacă aceasta a acceptat pe loc invitația.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Joe Biden, avertisment despre încălzirea globală la finalul summitului G7:
Joe Biden, avertisment despre încălzirea globală la finalul summitului G7: "Este problema existenţială a omenirii"

Preşedintele american Joe Biden a calificat duminică fenomenul încălzirii globale drept "problema existenţială cu care se confruntă omenirea" şi a promis că SUA îşi va asuma leadershipul în combaterea acestei ameninţări.

Summitul G7. Liderii solicită noi probe privind originea coronavirusului. Ce mesaj au pentru Rusia
Summitul G7. Liderii solicită noi probe privind originea coronavirusului. Ce mesaj au pentru Rusia

Pentru a doua oară în ultimele zile, regina Elisabeta a II-a s-a întâlnit cu președintele american Joe Biden, şi, în buna tradiţie englezească, au băut ceaiul împreună la Castelul Windsor.

Reacția lui Vladimir Putin când a fost întrebat dacă este ucigaș. ”Nu m-a surprins”
Reacția lui Vladimir Putin când a fost întrebat dacă este ucigaș. ”Nu m-a surprins”

Înaintea primului său summit cu Joe Biden, Vladimir Putin spune că relațiile cu Statele Unite sunt "la cel mai scăzut nivel din ultimii ani", într-un interviu acordat televiziunii americane NBC.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.