Polițistul din Atlanta care l-a omorât pe Brooks împușcându-l de două ori în spate, pus sub acuzare pentru crimă

×
Codul embed a fost copiat

Polițistul care l-a omorât săptămâna trecută în Atlanta pe cetățeanul american de culoare Rayshard Brooks după ce l-a împușcat de două ori în spate a fost pus sub acuzare pentru crimă, au anunțat miercuri autoritățile.

 

Alți ofițeri implicați vor depune mărturie în acest caz, a preciat procuratura din Fulton County într-o conferință de presă, scrie BBC.

Anunțul vine în contextul unor proteste de amploare națională împotriva cazurilor de afroamericani uciși în custodia poliției. 

Garrett Rolfe, care a fost deja demis din poliția Atlanta, va trebui să se confrunte cu 11 capete de acuzare în cazul morții lui Brooks.

Citește și
Franța
Proteste violente în Franța, cu bombe incendiare şi fumigene. Care sunt solicitările oamenilor
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Ofițerul Devin Brosnan, care a fost de asemenea propus pentru arestare, va fi acuzat de atac, după ce a stat pe umerii lui Brooks, decedat deja.

 

Proteste masive în Atlanta

 

Rayshard Brooks din Atlanta - bărbatul afroamerican care a fost ucis de un polițist - a fost împușcat de două ori în spate, potrivit unui comunicat al medicilor din Fulton, Georgia.

Raportul medico-legal arată că Brooks a murit din cauza leziunilor organelor și a pierderii de sânge din cele două răni ale împușcăturilor.

Autopsia, efectuată duminică, arată drept cauză a decesului lui Brooks rănile provocate de arma de foc. De asemenea, potrivit CNN, modalitatea morții este listată drept omucidere.

Protestatarii au ieșit pe străzile din Atlanta - și în alte părți din țară - din nou duminică.

În Atlanta, aceștia s-au adunat la restaurantul de fast-food unde Brooks a murit vineri. Același restaurant a fost incendiat de protestatari sâmbătă.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bătrânul de 75 de ani, agresat de polițiștii din Buffalo, are fractură de craniu și nu poate să meargă
Bătrânul de 75 de ani, agresat de polițiștii din Buffalo, are fractură de craniu și nu poate să meargă

Martin Gugino, protestatarul în vârstă de 75 de ani, îmbrâncit de polițiștii din Buffalo în timpul unei manifestații împotriva rasismului, se află în stare gravă, scrie CNN.

Proteste violente în Franța, cu bombe incendiare şi fumigene. Care sunt solicitările oamenilor
Proteste violente în Franța, cu bombe incendiare şi fumigene. Care sunt solicitările oamenilor

În Paris, protestele pașnice au tot mai des un epilog violent. Marți după-amiază, în timp ce angajații din sistemul sanitar cereau salarii mai bune şi investiţii în spitale, pe o stradă alăturată, grupuri de indivizi mascaţi s-au încăierat cu poliția.

VIDEO. Protest inedit în SUA. O tânără a dansat provocator în fața polițiștilor
VIDEO. Protest inedit în SUA. O tânără a dansat provocator în fața polițiștilor

Manifestațiile împotriva rasismului au continuat în SUA. Un clip postat pe twitter a devenit viral pe rețelele sociale, scrie rt.com, care nu precizează orașul în care a avut loc momentul.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.