Parlamentul turc a aprobat aderarea Suediei la NATO, după 20 de luni de negocieri intense

stoltenberg, erdogan, Ulf Kristersson
AFP

Parlamentul turc a ratificat, marţi seara, aderarea Suediei la NATO, marcând încheierea a 20 de luni de negocieri între Ankara şi Stockholm.

Candidatura suedeză a fost aprobată cu o majoritate covârşitoare, informează AFP, citată de Agerpres.

Prin decizia Executivului turc a fost ridicat, astfel, un obstacol major în calea aderării acestei țări, anterior nealiniate, în alianța militară.

Acesta va intra în vigoare după publicarea sa în Monitorul Oficial, care se așteaptă să fie rapidă, notează AP.

Ungaria devine, așadar, singurul aliat NATO care nu a aprobat aderarea Suediei.

Citește și
robert fico
Premierul Slovaciei, țară NATO și UE: ”Ucraina nu este o țară independentă și suverană. Să plece rușii? Este nerealist”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Turcia, membră NATO, a întârziat aderarea Suediei mai mult de un an, acuzând țara că este prea indulgentă față de grupurile pe care Ankara le consideră amenințări la adresa securității. Aceasta a căutat concesii din partea Stockholmului, inclusiv o poziție mai dură față de militanții kurzi militanți și membri ai unei rețele pe care Ankara o consideră responsabilă de lovitura de stat eșuată din 2016.

Mai mult, Turcia a fost indignată de o serie de demonstrații ale susținătorilor Partidului Muncitorilor din Kurdistan, aflat în afara legii, în Suedia, precum și de protestele de ardere a Coranului care au tulburat țările musulmane.

Suedia şi-a depus candidatura în acelaşi tiâmp cu Finlanda, care a aderat la NATO în aprilie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Parlamentul turc urmează să se pronunţe prin vot, săptămâna aceasta, asupra aderării Suediei la NATO
Parlamentul turc urmează să se pronunţe prin vot, săptămâna aceasta, asupra aderării Suediei la NATO

Parlamentul turc urmează să se exprime marţi prin vot asupra aderării Suediei la NATO, potrivit postului CNN Turk.

Premierul Slovaciei, țară NATO și UE: ”Ucraina nu este o țară independentă și suverană. Să plece rușii? Este nerealist”
Premierul Slovaciei, țară NATO și UE: ”Ucraina nu este o țară independentă și suverană. Să plece rușii? Este nerealist”

Premierul slovac Robert Fico a declarat sâmbătă că "Ucraina nu este o ţară independentă şi suverană", ci este "sub controlul şi influenţa totală a Statelor Unite" şi a repetat că ţara sa nu îi va furniza arme, relatează AFP.

 

Slovacia respinge aderarea Ucrainei la NATO. ”Nu ar fi altceva decât baza unui al treilea război mondial”
Slovacia respinge aderarea Ucrainei la NATO. ”Nu ar fi altceva decât baza unui al treilea război mondial”

Slovacia respinge admiterea Ucrainei în NATO şi este pregătită să opune veto-ul aderării ţării dacă este necesar, a declarat sâmbătă premierul Robert Fico la postul public de radio RTVS, informează dpa.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.