Părinții unui copil au cerut în instanță ca acestuia să i se facă transfuzie cu sânge de la donatori nevaccinaţi anti-Covid

copil
Getty

Un tribunal din Italia a respins cererea părinţilor unui copil de 2 ani care au solicitat ca fiul lor să primească o transfuzie care conţinea numai sânge de la donatori nevaccinaţi împotriva Covid-19 în timp ce copilul era supus unei operaţii pe inimă.

Tribunalul pentru minori a decis că intervenţia chirurgicală planificată poate continua la un spital din oraşul Bologna, nordul Italiei, iar serviciile sociale să preia custodia provizorie a copilului, informează agenţia de presă ANSA, citată de Agerpres.

Tribunalul din oraşul Modena a dat sentinţa marţi, într-un caz care a atras atenţia la nivel naţional încă de la începutul conflictului izbucnit la începutul lunii februarie.

Părinţii şi-au întemeiat dorinţa pe motive religioase, a afirmat avocatul lor. Aceştia au prezentat spitalului o listă de circa 40 de persoane dispuse să doneze sânge şi care nu fuseseră vaccinate anti-Covid-19.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O femeie de 70 de ani din Italia a fost găsită mumificată în casă la doi ani după ce a murit
O femeie de 70 de ani din Italia a fost găsită mumificată în casă la doi ani după ce a murit

Decesul unei femei de 70 de ani, descoperită mumificată pe un scaun din casa ei după mai mult de doi ani de la moartea sa, a provocat o undă de şoc săptămâna aceasta în Italia, informează marţi AFP, scrie Agerpres.

O româncă cu Covid 19 a murit în Italia, după ce a refuzat tratamentul
O româncă cu Covid 19 a murit în Italia, după ce a refuzat tratamentul

O româncă care locuia în Italia și care avea Covid 19 a murit, după ce a refuzat tratamentul.

Un bărbat care venea din Italia și-a programat GPS-ul să-l ducă acasă în Galați și s-a rătăcit într-o pădure din Suceava
Un bărbat care venea din Italia și-a programat GPS-ul să-l ducă acasă în Galați și s-a rătăcit într-o pădure din Suceava

Un bărbat care se întorcea cu mașina din Italia și și-a programat GPS-ul să-l aducă acasă în Galați s-a rătăcit într-o pădure din Suceava, de unde a sunat la 112, în miez de noapte.

 

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.