Omul care îi scria discursurile lui Putin: „Din punct de vedere mental este încă un agent KGB. Putin plutește în derivă”

Vladimir Putin
Getty

Omul care îi scria discursurile președintelui Vladimir Putin spune că este liderul de la Kremlin este „prins în capcană” și că „din punct de vedere mental este încă un agent KGB”.

 

Abbas Galliamov, care a fost creatorul de discursuri al lui Vladimir Putin timp de trei ani, după ce acesta a fost ales pentru prima dată în 2001, a declarat că fostul său șef nu gândește ca un politician și că în mintea sa este „încă un agent KGB”.

Abbas Galliamov, în vârstă de 50 de ani, a adăugat că acesta ar putea fi motivul pentru care Putin este „prins în capcană” în războiul său din Ucraina, scrie Daily Star.

Galliamov a fost creatorul de discursuri al lui Putin timp de trei ani, după ce acesta a fost ales pentru prima dată în 2001. De asemenea, el a fost cândva adjunctul șefului Republicii Ruse Bașkortostan și este acum colaborator al Institutului de Cercetare a Politicii Externe.

Vorbind la Radio National Australia, el a declarat că fostul său șef nu gândește ca un politician, ceea ce a avut un efect răsunător în Ucraina.

Citește și
ucraina, razboi, soldati
Războiul din Ucraina, în cifre. Sute de mii de morți în cel mai mare conflict armat de la Al Doilea Război Mondial
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

El nu este un politician. Din punct de vedere mental, este încă un agent KGB, iar acești tipi nu stabilesc obiectivele. Când apare amenințarea, el începe să lupte împotriva acestei amenințări. De aceea, el reacționează mereu la amenințările externe care apar și rezolvă aceste probleme, iar atunci când nu există probleme, el doar plutește în derivă, lăsându-se pur și simplu dus de val. Nu este deloc un strateg, de aceea este prins în capcană acum”, a spus Galliamov.

De asemenea, Galliamov a vorbit recent pentru DW și l-a criticat pe Putin pentru că nu are un „plan B”.

Nu are un plan B. 100% din elitele rusești și jumătate din populația rusă, în general, înțeleg că situația merge în direcția greșită”, a mai spus Galliamov,

El a adăugat că rușii se așteptau ca el să stabilească în mod clar următorii pași pentru războiul din Ucraina atunci când s-a adresat națiunii săptămâna aceasta, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Militarii ruși sunt ruinați, la propriu. Identitatea lor este ruinată, stima lor de sine este ruinată de ucraineni, de armata ucraineană”, a mai spus el.

Astăzi (vineri, 24 februarie) se împlinește un an de când Putin și-a anunțat „operațiunea militară specială” și a trimis tancuri peste graniță, în Ucraina.

În ciuda faptului că, inițial, au câștigat un teritoriu semnificativ, forțele rusești au fost împinse înapoi după o serie de contraofensive majore.

Cele mai recente estimări ale armatei ucrainene ridică numărul total de soldați ruși uciși la peste 146.000.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Războiul din Ucraina, un profesor dur pentru Europa. Cinci lecții pe care le putem învăța după primul an de conflict
Războiul din Ucraina, un profesor dur pentru Europa. Cinci lecții pe care le putem învăța după primul an de conflict

„Războiul din Ucraina a fost ca un profesor dur, dar plin de învățăminte”, spune Stephen M. Walt, profesor de relații internaționale la Universitatea Harvard.  

Războiul din Ucraina, în cifre. Sute de mii de morți în cel mai mare conflict armat de la Al Doilea Război Mondial
Războiul din Ucraina, în cifre. Sute de mii de morți în cel mai mare conflict armat de la Al Doilea Război Mondial

Sute de mii de oameni au fost uciși sau răniți, iar alte câteva milioane au fugit din calea celui mai crunt conflict armat de după Al Doilea Război Mondial. Cifrele seci ale războiului pe care Rusia lui Putin îl duce deja de un an sunt înfiorătoare.  

Chișinăul, după reacția dură a Moscovei: „Nu există ameninţări directe la adresa securităţii militare a statului”
Chișinăul, după reacția dură a Moscovei: „Nu există ameninţări directe la adresa securităţii militare a statului”

Ministerul Apărării de la Chişinău a reacționat, vineri, după ce Moscova a acuzat Ucraina că pregătește o „invazie” în Transnitria.

Situația centralelor nucleare la un an de la invazia rusă | Cronologia desfășurării evenimentelor | GALERIE FOTO
Situația centralelor nucleare la un an de la invazia rusă | Cronologia desfășurării evenimentelor | GALERIE FOTO

În 24 februarie 2022, Rusia a lansat o „operațiune militară specială” împotriva Ucrainei. Războiul început de Rusia în Ucraina a devastat țara, dar a dus și la izolarea Rusiei de Occident și a alimentat nesiguranța economică în întreaga lume.

Întâlnire între miniștrii Mediului din România și Ucraina privind dragarea Canalului Bâstroe. Anunțul MAE
Întâlnire între miniștrii Mediului din România și Ucraina privind dragarea Canalului Bâstroe. Anunțul MAE

Ministrul ucrainean al protecţiei mediului a propus organizarea unei întâlniri bilaterale la nivel de miniştri ai mediului pe tema lucrărilor de dragaj pe braţele Chilia şi Bâstroe ale Dunării, a transmis vineri Ministerul de Externe român.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.