OMS: Bolile ar putea ucide mai mulţi oameni decât bombele în Fâşia Gaza

Fasia Gaza
Getty

Mai mulţi oameni ar putea muri din cauza bolilor decât a bombardamentelor în Fâşia Gaza dacă sistemul de sănătate de acolo nu este reparat, a avertizat marţi o purtătoare de cuvânt al OMS, transmite Reuters.

Autorităţile sanitare din Gaza susţin că peste 15.000 de persoane au fost ucise în bombardamentele israeliene, multe altele fiind date dispărute.

Israelul a promis să anihileze mişcarea islamistă palestiniană Hamas, după ce aceasta a ucis peste 1.200 de persoane şi a luate alte 240 ostatice în timpul unui atac terorist de amploare comis în sudul Israelului pe 7 octombrie.

''În cele din urmă vom vedea mai mulţi oameni murind din cauza bolilor decât din cauza bombardamentelor dacă nu suntem capabili să reconstruim sistemul sanitar'', a spus Margaret Harris într-o conferinţă de presă la Geneva, potrivit Agerpres.

Ea şi-a exprimat îngrijorarea faţă de o creştere a numărului de cazuri de boli infecţioase, în special enterocolită.

Citește și
Steagul Federației Ruse, arborat în multe localități din Bulgaria. „Ne-au invadat în ultimii ani”

''Nu există deloc medicamente, activităţi de vaccinare, acces la apă potabilă şi alimente. Am văzut un număr foarte mare de cazuri de diaree în rândul copiilor'', a adăugat reprezentanta OMS.

Ea a calificat drept o ''tragedie'' căderea spitalului Al-Shifa din nordul Fâşiei Gaza.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Washingtonul se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Gaza dacă Hamas îl aprobă
Washingtonul se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Gaza dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.

 

Atac israelian asupra unui oraș din Siria. Mai multe persoane au fost ucise
Atac israelian asupra unui oraș din Siria. Mai multe persoane au fost ucise

Mai multe persoane au murit, luni, într-un atac aerian israelian care a vizat locuri din apropierea oraşului sirian Alep, a anunţat presa de stat siriană, citând o sursă militară.

Satul care are doar 46 de locuitori. 30 dintre aceștia candidează la alegerile locale
Satul care are doar 46 de locuitori. 30 dintre aceștia candidează la alegerile locale

Ultima dată când Igor De Santis a candidat pentru funcţia de primar în Ingria, un mic sat înconjurat de păduri şi munţi în apropiere de Torino, a obţinut o victorie zdrobitoare.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.