Oficiali de rang înalt din Ucraina: Putin pregăteşte o ofensivă majoră. Când va avea loc

vladimir putin
Profimedia

Oficiali ucraineni de rang au anunțat că Vladimir Putin se pregăteşte pentru o ofensivă majoră în noul an, în ciuda unei serii de eşecuri umilitoare pe câmpul de luptă suferite de Rusia în ultimele luni.

Într-un interviu acordat publicației The Guardian, ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a declarat că, deşi Ucraina este acum capabilă să se apere cu succes împotriva atacurilor cu rachete ale Rusiei care vizează infrastructura-cheie, inclusiv reţeaua energetică, au apărut dovezi potrivit cărora Kremlinul pregăteşte o nouă ofensivă amplă.

Comentariile lui Reznikov au confirmat declaraţii făcute săptămâna aceasta, pentru The Economist, şi de preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, de şeful forţelor armate, generalul Valeri Zalujni, şi de şeful forţelor terestre, generalul-colonel Oleksandr Sirski.

Toate aceste declaraţii par să facă parte dintr-un efort amplu şi coordonat al Ucrainei de a-i avertiza pe aliaţii occidentali să nu se lase păcăliţi de o eventuală acalmie, care s-ar instala odată cu venirea iernii, subliniind ameninţarea continuă pe care Rusia o reprezintă pentru Ucraina, notează The Guardian, potrivit News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Putin anunță că Rusia va combate sancțiunile prin schimbarea fluxurilor comerciale și energetice
Putin anunță că Rusia va combate sancțiunile prin schimbarea fluxurilor comerciale și energetice

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat, joi, că a găsit metoda pentru a combate sancțiunile occidentale, impuse țării sale în urma invaziei din Ucraina.

Vladimir Putin a ordonat ca Alexei Navalnîi să stea în celulă cu un „alcoolic nespălat”. Ce spera să obțină astfel
Vladimir Putin a ordonat ca Alexei Navalnîi să stea în celulă cu un „alcoolic nespălat”. Ce spera să obțină astfel

Cea mai recentă încercare deformată a lui Vladimir Putin de a-l distruge pe inamicul său întemnițat Alexei Navalnîi a fost să-l bage într-o celulă înghesuită cu un „alcoolic nespălat”, a susținut criticul de la Kremlin.  

Presa de propagandă din Rusia: Putin va fi gata să lanseze o lovitură nucleară preventivă
Presa de propagandă din Rusia: Putin va fi gata să lanseze o lovitură nucleară preventivă

Vladimir Putin este gata să oprească drastic încercările Casei Albe de a testa răbdarea nucleară a Kremlinului, scrie presa de propagandă din Rusia, Pravda.ru, care citează un așa zis expert militar.

Volodimir Zelenski: Războiul se va termina când va muri Putin
Volodimir Zelenski: Războiul se va termina când va muri Putin

Războiul din Ucraina se va termina după ce va muri Vladimir Putin, este convins Volodimir Zelenski. Acesta a făcut declarația într-un interviu acordat celebrului jurnalist american David Letterman.

Putin anulează tradiționala conferință de presă de sfârșit de an, anunță Kremlinul
Putin anulează tradiționala conferință de presă de sfârșit de an, anunță Kremlinul

Privitorii lui Vladimir Putin vor fi foarte dezamăgiți să afle că tradiționala sa conferință de presă de sfârșit de an nu se va ține, scrie Sky News.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.