O persoană s-a agățat de roata unui avion care decola, la Kabul. Rămășițe umane au fost găsite în trenul de aterizare

Avion
Twitter / @drfolladwand

Rămășițe umane au fost descoperite la trenul de aterizare al unui avion militar american care a decolat luni de pe aeroportul internaţional Hamid Karzai din Kabul, după ce mai mulți afgani s-au agățat de aeronavă încercând cu disperare să fugă din țară.

Descoperirea a fost făcută după ce aeronava C-17 a aterizat la baza aeriana Al Udeid din Qatar, scrie ABC News.

 

Scene dramatice au avut loc în prima parte a zilei de luni pe aeroportul din Kabul. Afganii care încercau să fugă din țară și nu au mai încăput în aeronave s-au agățat de avioanele care rulau deja pe pistă. Cel puţin şase persoane, inclusiv un taliban, au murit în incidente, potrivit Agerpres.

O persoană a decedat după ce a rămas blocată în zona trenului de aterizare al unui avion. O filmare cu trupul cetățeanului afgan atârnând de marginea aeronavei au fost publicate de Daily Mail.

Citește și
Afganistan - 9
Ce planuri au talibanii cu femeile din Afganistan. În fostul regim fundamentalist nu aveau voie să iasă din case neînsoțite
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Aeroportul internaţional Hamid Karzai din Kabul a revenit marţi la calm cu reluarea zborurilor şi controlul pasagerilor, după evenimentele dramatice de luni.

''O nouă zi pe HKIA (Aeroportul Internaţional Hamid Karzai), din Kabul. Situaţia este sub control'', a dat asigurări reprezentantul civil al NATO pentru Afganistan, Stefano Pontecorvo, pe reţeaua socială Twitter, unde a publicat imagini cu pista aerodromului. ''Pista aeroportului internaţional HKIA din Kabul este deschisă. Văd avioane care aterizează şi decolează'', a adăugat el.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Prim-vicepreşedintele afgan Amrullah Saleh transmite că este
Prim-vicepreşedintele afgan Amrullah Saleh transmite că este "preşedintele interimar legitim". Ce spune despre talibani

Prim-vicepreşedintele afgan Amrullah Saleh a transmis marţi că se află în Afganistan şi că este "preşedintele interimar legitim" după ce preşedintele Ashraf Ghani a fugit din ţară în timp ce talibanii cucereau capitala Kabul, informează Reuters.

Ce planuri au talibanii cu femeile din Afganistan. În fostul regim fundamentalist nu aveau voie să iasă din case neînsoțite
Ce planuri au talibanii cu femeile din Afganistan. În fostul regim fundamentalist nu aveau voie să iasă din case neînsoțite

Portul burqăi, un văl care acoperă corpul integral, nu va fi obligatoriu pentru femei, deoarece "există diferite tipuri de văl", a anunţat marţi un purtător de cuvânt al talibanilor care au preluat puterea în Afganistan, relatează AFP.

Mollahul Baradar, probabilul viitor președinte al Afganistanului, s-a întors în țară la 20 de ani de când a fost izgonit
Mollahul Baradar, probabilul viitor președinte al Afganistanului, s-a întors în țară la 20 de ani de când a fost izgonit

Mollahul Abdul Ghani Baradar, co-fondator şi numărul doi al talibanilor, a revenit marţi în Afganistan din Qatar unde conducea biroul politic al mişcării, la două zile după preluarea puterii, a anunţat unul dintre purtătorii lor de cuvânt, potrivit AFP.

O jurnalistă CNN s-a aventurat pe străzile din Kabul, printre talibani. Ce i-au spus soldații
O jurnalistă CNN s-a aventurat pe străzile din Kabul, printre talibani. Ce i-au spus soldații

Înarmați până-n dinți, talibanii își impun prezența în orașele afgane, ocupând toate instituțiile guvernamentale și instalând puncte de control la fiecare colț de stradă.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.