O jurnalistă din Noua Zeelandă a fost primită de talibani în Afganistan să nască, după ce nu i s-a permis intrarea în țara ei

Charlotte Bellis

O jurnalistă neozeelandeză însărcinată a povestit, duminică, că a fost primită de talibani în Afganistan după ce i-a fost imposibil să revină în ţară pentru a naşte din cauza reglementărilor anti-COVID foarte drastice, relatează AFP.

"Mă simt trădată" de Noua Zeelandă, a afirmat Charlotte Bellis, într-o scrisoare trimisă Radio New Zealand de la Kabul.

În scrisoarea deschisă publicată de New Zealand Herald, Charlotte Bellis a explicat că lucra pentru canalul Al-Jazeera în Afganistan. După ce s-a întors la Doha, unde se află sediul canalului, ea şi-a dat seamă că aştepta un copil.

Cum în Qatar este interzisă sarcina în afara căsătoriei, ea şi-a păstrat situaţia secretă în timp ce se pregătea să se întoarcă în Noua Zeelandă.

Totuşi, ţara sa de origine, care şi-a închis frontierele în martie 2020 din cauza pandemiei, a admis foarte puţine cazuri de revenire a cetăţenilor săi din străinătate.

Citește și
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Când a aflat că nu va putea beneficia de nicio derogare pentru a se întoarce acasă, Charlotte Bellis a făcut apel la înalţi responsabili talibani. Aceştia i-au propus apoi să vină să nască în ţara lor, unde îşi desfăşoară activitatea partenerul ei, un fotoreporter belgian.

"Suntem fericiţi pentru dumneavoastră, puteţi veni şi nu veţi avea probleme", i-au transmis talibanii, după cum a povestit într-un interviu.

"Când aveam nevoie, guvernul neozeelandez mi-a transmis că nu sunt binevenită", a acuzat jurnalista. "Când talibanii îi oferă azil unei femei însărcinate şi necăsătorite atunci ştii că te afli într-o situaţie dificilă", a mai spus ea.

Charlotte Bellis, care i-a întrebat deja pe talibani ce vor face pentru a garanta drepturile femeilor şi fetelor, a declarat că este "ironic" ca ea să pună acum aceeaşi întrebare propriului său guvern.

După ce a vorbit public despre problemele cu care s-a confruntat şi a angajat avocaţi, Charlotte Bellis a fost convocată de autorităţile neozeelandeze care i-au spus că cererea sa va fi reexaminată.

Chris Hipkins, ministrul neozeelandez care răspunde de lupta împotriva COVID-19, a declarat într-un comunicat că le-a cerut funcţionarilor să verifice dacă toate procedurile au fost aplicate corect în cazul jurnalistei, "care pare la o primă vedere să merite explicaţii suplimentare".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Scandalul baloanelor cu gunoi ia amploare. Coreea de Sud vrea să suspende acordul militar cu Coreea de Nord
Scandalul baloanelor cu gunoi ia amploare. Coreea de Sud vrea să suspende acordul militar cu Coreea de Nord

Consiliul securităţii naţionale al preşedinţiei sud-coreene (NSC) a decis, luni, suspendarea acordului militar semnat în 2018 cu Coreea de Nord, drept răspuns la lansarea de către Phenian a sute de baloane cu gunoi deasupra Coreei de Sud.

Turiștii care au interdicție de a merge într-o populară destinație turistică. Care este motivul
Turiștii care au interdicție de a merge într-o populară destinație turistică. Care este motivul

Guvernul din Maldive va interzice accesul israelienilor în arhipelagul din Oceanul Indian, cunoscut pentru staţiunile de lux, în contextul în care furia publică din această naţiune predominant musulmană creşte din cauza războiului din Gaza.

 

Cine erau Bianca și Patrizia, tinerele românce care au murit în Italia după ce au fost luate de ape
Cine erau Bianca și Patrizia, tinerele românce care au murit în Italia după ce au fost luate de ape

Au fost găsite trupurile celor două fete din România luate de ape vineri în Italia, după o viitură pe râul Natisone. Se aflau la 800 de metri de locul în care vâltoarea le-a înghițit.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.