O echipă Mossad a fost trimisă de urgență în Qatar. Misiunea crucială primită de agenții israelieni

Mossad
Shutterstock

O echipă a serviciului de informaţii israelian Mossad se află sâmbătă la Doha pentru discuţii cu mediatori qatarezi vizând o nouă pauză în luptele din Gaza, transmite Reuters, citând o sursă la curent cu această vizită.

Discuţiile mediate de Qatar s-au axat pe eliberarea potenţială de noi categorii de ostatici israelieni, altele decât femei şi copii, şi pe parametrii unui armistiţiu care, potrivit sursei, diferă de acordul de armistiţiu căruia i s-a pus capăt vineri.

Israelul şi Hamas luau în considerare noi parametri pentru eliberarea de ostatici şi un armistiţiu încă dinainte de eşecul negocierilor.

De ce s-ar fi rupt negocierile

Cele două părţi s-au acuzat reciproc de prăbuşirea armistiţiului, care a început pe 24 noiembrie, a durat o săptămână şi a fost prelungit de două ori înainte ca mediatorii să eşueze în a găsi o cale pentru o a treia extindere.

Israelul a acuzat Hamas că refuză să elibereze toate femeile ţinute ostatice. Un oficial palestinian a afirmat că negocierile s-au rupt din cauza problemei femeilor-soldat israeliene, potrivit Agerpres.

Citește și
ambasada rusiei la bucuresti
Mesajul transmis de Ambasada Rusiei la București de Ziua Națională a României. Propunerea făcută românilor
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Numărul uriaș de morți în Gaza, la nici două zile de la încheierea armistițiului. Israelul a lansat noi ofensive devastatoare
Numărul uriaș de morți în Gaza, la nici două zile de la încheierea armistițiului. Israelul a lansat noi ofensive devastatoare

Guvernul condus de Hamas în Fâşia Gaza a anunţat, sâmbătă, că 240 de persoane au fost ucise pe teritoriul palestinian de la încheierea, vineri, a păcii temporare între mişcarea islamistă palestiniană şi Israel, informează AFP.

 

Mesajul transmis de Ambasada Rusiei la București de Ziua Națională a României. Propunerea făcută românilor
Mesajul transmis de Ambasada Rusiei la București de Ziua Națională a României. Propunerea făcută românilor

Republica Moldova, Israel și SUA s-au numărat printre țările care au transmis mesaje de Ziua Națională a României. De asemenea, NATO a felicitat țara noastră.

Peste 100 de persoane au fost ucise în Fâșia Gaza după încheierea armistițiului dintre Israel și Hamas
Peste 100 de persoane au fost ucise în Fâșia Gaza după încheierea armistițiului dintre Israel și Hamas

Numărul persoanelor care au fost ucise, vineri, în raidurile aeriene israeliene după încheierea pauzei umanitare temporare, a ajuns la 109, a anunțat Ministerul palestinian al Sănătății.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.