Nu s-au așteptat la asta. Ce au găsit anchetatorii în apartamentul lui Messina Denaro, "ultimul naş al clanului Corleone"

Matteo Messina Denaro
AFP

Anchetatorii italieni au percheziționat, marți, un apartament despre care cred că a fost ultima ascunzătoare a şefului mafiei siciliene Matteo Messina Denaro, în vârstă de 60 de ani.

Messina Denaro a fost prins, luni, la Palermo după ce timp de 30 de ani reuşise să fugă de poliţie, relatează Reuters şi AFP, potrivit News.ro.

Apartamentul percheziţionat marţi este situat într-o clădire modestă din apropierea centrului localităţii Campobello di Mazara, un orăşel din provincia Trapani, din vestul Siciliei, aflat la doar câţiva kilometri de Castelvetrano, localitatea unde s-a născut Messina Denaro.

Campobello di Mazara este un orăşel cu 10.000 de locuitori.

Acolo, poliţia a percheziţionat o casă cu două etaje, aparent modestă, vopsită în galben. Naşul mafiot ar fi locuit însă acolo într-un apartament confortabil şi mobilat cu gust.

Citește și
Messina Denaro
Cum a fost prins ”Nașul” mafiei din Italia, după 30 de ani de fugă. Greșeala pe care a făcut-o Messina Denaro
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În interior, anchetatorii nu au găsit arme, așa cum se așteptau, ci parfumuri şi haine scumpe.

Matteo Messina Denaro se prezentase vecinilor drept Andrea Bonafede. Avea o carte de identitate valabilă şi a pretins că este medic.

Acum, casa este supravegheată permanent de poliţie.

Se crede că locuinţa a fost folosită în mod continuu în ultimele săptămâni, dar anchetatorii caută în continuare şi alte locuri în care şeful mafiei şi-ar fi petrecut timpul.

"În acest caz, este o casă care ne permite să ne facem o idee despre cum trăia naşul - şi trăia bine", a declarat procurorul din Palermo, Maurizio De Lucia.

Când a fost arestat, ”Nașul” purta un ceas în valoare de 35.000 de euro

 

Messina Denaro era cunoscut pentru gustul său pentru bunuri de lux, inclusiv pentru ochelari de soare şi haine scumpe.

Poliţia a declarat că purta un ceas în valoare de 35.000 de euro atunci când a fost arestat.

Anchetatorii cred că Messina Denaro a fost transportat luni de la casa din Campobello di Mazara la spitalul La Maddalena din Palermo, o instituţie renumită, pentru a fi tratat, sub un nume fals, de cancer la colon.

În Palermo locuia presupusul său locotenent, Giovanni Luppino, care a fost arestat împreună cu el. De asemenea, medicul său, Alfonso Tumbarello, în vârstă de 70 de ani, este anchetat şi el.

Messina Denaro este deţinut în prezent în oraşul L'Aquila, din centrul Italiei, a precizat procurorul din Palermo, fiind transferat din Sicilia chiar în ziua arestării sale. El a fost transportat cu un elicopter militar, luni seara, în Abruzzo, regiunea la est de Roma cu vedere la Marea Adriatică, unde a fost închis în închisoarea de înaltă securitate din L'Aquila.

”Nașul” Messina Denaro va face închisoare, chiar dacă este bolnav

 

În ciuda bolii sale, procurorii au declarat că Messina Denaro este suficient de apt pentru a-şi ispăşi pedeapsa în închisoare, unde îşi va continua tratamentul împotriva cancerului.

Cariera lui Matteo Messina Denaro, un ucigaş crud care era stăpân peste un adevărat imperiu economic, este asemănătoare cu cea a liderilor istorici ai Cosa Nostra, Toto Riina şi Bernardo Provenzano, care au murit în închisoare în 2017 şi, respectiv, 2016.

Potrivit cotidianului Il Messaggero, averea acumulată de Messina Denaro ar ajunge până la 4 miliarde de euro, obţinută din trafic de droguri, şantaj şi spălare de bani.

Poreclit şi "'U Siccu" (Slăbănogul), Messina Denaro are 20 de condamnări la închisoare pe viaţă pentru rolul său într-o serie de crime mafiote, inclusiv pentru atacurile cu bombă care i-au ucis pe procurorii antimafia Giovanni Falcone şi Paolo Borsellino în 1992.

Procesele s-au desfăşurat în lipsa acuzatului, care era fugar de mai bine de trei decenii.

A reuşit să se ascundă atâta vreme pentru că "a beneficiat de protecţii importante, iar ancheta se concentrează asupra acestor protecţii", a subliniat Maurizio De Lucia, şeful Parchetului din Palermo, într-o conferinţă de presă susţinută luni seara.

Ancheta va trebui să stabilească dacă "ultimul naş al clanului Corleone" - un clan făcut celebru în filme precum "The Godfather" (Naşul) - a rămas pe insulă în tot acest timp sau dacă a stat şi în străinătate.

Pe lista întocmită de Ministerul italian de Interne cu cei mai căutaţi şase infractori din Italia, Matteo Messina Denaro, născut în aprilie 1962, se afla pe primul loc.

A fost condamnat în lipsă în anul 2000 la închisoare pe viaţă pentru crimă, iar în 2020 pentru asasinarea judecătorului antimafia Giovanni Falcone, ucis la ordinul Cosa Nostra în 1992.

Matteo Messina Denaro este una dintre ultimele mari figuri ale Cosa Nostra, mafie în mare parte decimată de operaţiunile statului italian după asasinarea judecătorilor Giovanni Falcone şi Paolo Borsellino.

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Pontul care a dus la arestarea liderului mafiot Matteo Messina Denaro. Numele fals pe care îl fososea
Pontul care a dus la arestarea liderului mafiot Matteo Messina Denaro. Numele fals pe care îl fososea "Nașul" Cosa Nostra

După mai bine de trei decenii, Poliția italiană a reușit să-l prindă pe Matteo Messina Denaro, șeful celebrei bande de mafioți Cosa Nostra, poreclit „Diavolul”.

Cum a fost prins ”Nașul” mafiei din Italia, după 30 de ani de fugă. Greșeala pe care a făcut-o Messina Denaro
Cum a fost prins ”Nașul” mafiei din Italia, după 30 de ani de fugă. Greșeala pe care a făcut-o Messina Denaro

Messina Denaro, șeful celebrei bande de mafioți Cosa Nostra, poreclit „Diavolul”, a fost capturat într-o acțiune specială a poliției, organizată într-o clinică medicală privată din Palermo, Sicilia.  

Matteo Messina Denaro, capul mafiei Cosa Nostra, prins după o ”vânătoare” de 30 de ani. ”Am umplut un cimitir de unul singur”
Matteo Messina Denaro, capul mafiei Cosa Nostra, prins după o ”vânătoare” de 30 de ani. ”Am umplut un cimitir de unul singur”

Denaro, considerat a fi capul mafiei siciliene Cosa Nostra, a fost arestat după o ”vânătoare” care a durat 30 de ani. Boss-ul mafiot a fost prins într-o clinică din Palermo, unde mergea pentru un tratament medical.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.