Negocieri dure la summitul UE pentru 1,8 trilioane de euro. ”Sunt șanse foarte mici să se ajungă la un acord”

Negocieri dure la summitul UE pentru 1,8 trilioane de euro. ”Sunt șanse foarte mici să se ajungă la un acord”
Getty

Şansele de a se ajunge sâmbătă la un acord cu privire la pachetul de relansare economică, la reuniunea Consiliului European, sunt foarte mici, susţine un diplomat dintr-o ţară membră a Uniunii Europene, citat de Reuters.

 

“Sunt şanse foarte mici să se ajungă la un acord în această seară. Foarte mici”, a afirmat diplomatul.

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a afirmat că “lucrurile merg în direcţia bună”. El a precizat că discuţiile sunt ”dificile, conform aşteptărilor”.

Şefii de stat şi de guverne din Uniunea Europeană se află de vineri la Bruxelles, la o reuniune a Consiliului European, prima întâlnire fizică de la impunerea măsurilor de izolare din cauza pandemiei.

Citește și
donald trump
Donald Trump vrea să invite Rusia la următorul summit G7. Reacția Administrației de la Moscova
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

 

Negocieri blocate de Olanda

 

Planul de 1.820 de miliarde de euro propus cuprinde 750 de miliarde de euro - iniţiativa de relansare - şi un buget nucleu (Cadrul Financiar Multianual) de 1.074 de miliarde.

Vineri seară, negocierile au fost blocate de Olanda, care a respins o propunere de compromis, insistând că toate ţările membre UE trebuie să aprobe unanim acordarea oricăror fonduri de recuperare.

Discuţiile s-au reluat sâmbătă.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Acuzații dure la summitul UE: Planul de relansare, blocat de ţările „frugale”
Acuzații dure la summitul UE: Planul de relansare, blocat de ţările „frugale”

Proiectul unui uriaş plan pentru relansarea economiei UE după coronavirus s-a lovit vineri de inflexibilitatea ţărilor aşa-zise "frugale", mai ales Olanda şi Austria, în prima zi a unui summit european cu un rezultat foarte incert, comentează AFP.

Donald Trump vrea să invite Rusia la următorul summit G7. Reacția Administrației de la Moscova
Donald Trump vrea să invite Rusia la următorul summit G7. Reacția Administrației de la Moscova

Kremlinul s-a arătat a fi perplex luni după anunţul preşedintelui Donald Trump că vrea să invite Rusia şi alte ţări la următoarea reuniune a G7, amânată la o dată ulterioară din cauza pandemiei, relatează AFP.

Planul european pentru reactivare economică a eşuat
Planul european pentru reactivare economică a eşuat

Planul european pentru reactivare economică, care ar fi trebuit să fie adoptat joi, în cadrul unui summit al liderilor statelor membre UE, a eşuat după ce Italia şi Spania au cerut măsuri mai clare, iar Germania şi Olanda au spus că refuză să împartă costurile crizei sanitare.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.