Morgan Stanley: SUA ar putea evita recesiunea în 2023, dar Europa nu va fi aşa de norocoasă

Economie

Este posibil ca Marea Britanie şi economiile zonei euro să intre în recesiune anul viitor, a spus Morgan Stanley, în timp ce Statele Unite ar putea scăpa la limită, datorită unei pieţe a muncii rezistente.

 

În acelaşi timp, redeschiderea preconizată a Chinei, după aproape trei ani de restricţii cauzate de Covid-19, va conduce la o redresare a economiei proprii şi a altor pieţe asiatice emergente, au declarat analiştii băncii de investiţi,i într-o serie de rapoarte, conform News.ro. 

Riscurile sunt de scădere”, se arată în rapoarte, proiectând că economia globală va creşte cu 2,2% anul viitor, mai puţin decât cea mai recentă estimare de 2,7% a Fondului Monetar Internaţional.

Anul viitor, Morgan Stanley anticipează o divizare puternică, între economiile dezvoltate, ”în sau aproape de recesiune”, în timp ce economiile emergente ”îşi vor reveni modest”, dar a spus că o redresare globală globală va rămâne probabil evazivă.

Economia Chinei ar urma să crească cu 5% în 2023, depăşind creşterea medie de 3,7% aşteptată pentru pieţele emergente, în timp ce creşterea medie a Grupului celor 10 ţări dezvoltate a fost estimată la doar 0,3%.

Citește și
Nouriel Roubini
A prezis criza economică din 2008, iar acum face un anunț cumplit: "Al treilea război mondial a început deja"
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Băncile centrale din întreaga lume au mărit ratele dobânzilor în acest an pentru a reduce inflaţia, iar în Statele Unite, Morgan Stanley a prognozat că Rezerva Federală va menţine dobânzile mari în 2023, deoarece inflaţia va rămâne puternică, după ce va atinge un vârf în trimestrul patru al acestui an.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Comisia Europeană se așteaptă ca economia UE să intre în recesiune tehnică. „Situația s-a deteriorat semnificativ”
Comisia Europeană se așteaptă ca economia UE să intre în recesiune tehnică. „Situația s-a deteriorat semnificativ”

Zona euro și majoritatea statelor din Uniunea Europeană se vor îndrepta către o recesiune economică în ultimul trimestru al anului 2022, potrivit previziunilor economice de toamnă ale Comisiei Europene.

A prezis criza economică din 2008, iar acum face un anunț cumplit:
A prezis criza economică din 2008, iar acum face un anunț cumplit: "Al treilea război mondial a început deja"

Nouriel Roubini, 64 de ani, economistul american care a anticipat criza economică din 2008, a lansat recent un avertisment îngrijorător pentru cetățenii Uniunii Europene: zona euro va intra într-o recesiune lungă.

Recomandări
Mai puțin de un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Mai puțin de un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Furtuni puternice în aproape toată țara. ANM a emis Cod portocaliu și galben de ploi torențiale. HARTĂ
Furtuni puternice în aproape toată țara. ANM a emis Cod portocaliu și galben de ploi torențiale. HARTĂ

Cea mai mare parte a ţării intră de luni şi până marţi dimineaţă la ora 3:00, sub avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată.  

Scandalul baloanelor cu gunoi ia amploare. Coreea de Sud vrea să suspende acordul militar cu Coreea de Nord
Scandalul baloanelor cu gunoi ia amploare. Coreea de Sud vrea să suspende acordul militar cu Coreea de Nord

Consiliul securităţii naţionale al preşedinţiei sud-coreene (NSC) a decis, luni, suspendarea acordului militar semnat în 2018 cu Coreea de Nord, drept răspuns la lansarea de către Phenian a sute de baloane cu gunoi deasupra Coreei de Sud.