Momentul în care Papa Francisc sărută picioarele liderilor a două grupări rivale. VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Papa Francisc a sărutat picioarele liderilor a două grupări rivale din Sudanul de Sud, care se aflau la Vatican. Astfel, el a făcut apel la cei doi „să păstreze pacea.”

„Vă rog ca un frate să mențineți pacea. Vă rog din inimă să mergem mai departe. Vor fi multe probleme, dar nu trebuie să vă oprească. Mergeți înainte și rezolvați-vă problemele. Ați demarat procesul (n.r - de pace) și s-ar putea încheia bine. Vor exista dificultăți și resentimente între voi, dar haideți să fim cu toții parte din comunitate în acest biou. În fața oamenilor, țineți-vă de mână, fiți uniți. Astfel, ca simpli cetățeni veți devenii părinții națiunii. Dacă îmi permiteți, vă rog din suflet să faceți asta”, le-a transmis suveranul pontif, în vârstă de 82 de an, celor doi lideri, după acest gest rar.

Deschideți galeria foto pentru a vedea mai multe imagini.

Președintele Salva Kiir și rivalul său, fostul lider rebel Riek Machar, au fost implicați într-un război civil care a izbucnit în 2013 și în urma căruia au murit 400.000 de persoane.

În 2018, însă, ei au semnat un tratat de pace, prin care au pus capăt ciocnirilor violente dintre cele două tabere, scrie BBC News.

Citește și
manastire snagov
Şedinţă extraordinară la o mănăstire din Snagov pentru vizita Papei. Ce face locul atât de special
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Pe cine dă vina papa Benedict pentru cazurile de pedofilie din sânul Bisericii Catolice
Pe cine dă vina papa Benedict pentru cazurile de pedofilie din sânul Bisericii Catolice

În timp ce Papa Francisc acceptă responsabilitatea Bisericii Catolice pentru cazurile de pedofilie, predecesorul său, Papa emerit Benedict dă vina pe revoluţia sexuală din anii '60.

Şedinţă extraordinară la o mănăstire din Snagov pentru vizita Papei. Ce face locul atât de special
Şedinţă extraordinară la o mănăstire din Snagov pentru vizita Papei. Ce face locul atât de special

Toţi episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România s-au reunit pentru a pune la punct detaliile vizitei Papei Francisc de la sfârşitul lunii mai.

Eveniment important pentru România. Vizita Papei, pusă la punct de liderii catolici
Eveniment important pentru România. Vizita Papei, pusă la punct de liderii catolici

Zi importantă pentru catolicii din toată ţara. Toţi episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România se reunesc într-o şedinţă extraordinară la Mănăstirea Carmelitanilor din Ciofliceni, Snagov.

Cea mai mică armată din lume, la București pentru a-l păzi pe Papa Francisc
Cea mai mică armată din lume, la București pentru a-l păzi pe Papa Francisc

România se pregăteşte pentru unul dintre cele mai importante evenimente din ultimii 20 de ani: vizita Papei.

Papa Francisc, discurs despre exodul românilor în străinătate:
Papa Francisc, discurs despre exodul românilor în străinătate: "Se ocupă de toți"

Mai sunt mai puţin de două luni până la vizita papei Francisc în România, iar credincioşii îşi anunţă prezenţa în număr tot mai mare la ceremoniile religioase, să asculte cuvântul sfântului părinte.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.