Moderna speră ca o a treia doză, suplimentară, pentru vaccinul său împotriva Covid-19 să fie disponibilă în toamnă

Moderna
Shutterstock

Moderna speră ca o a treia doză, suplimentară, pentru vaccinul său împotriva Covid-19 să fie disponibilă în toamnă, a declarat miercuri directorul general al companiei farmaceutice americane, Stephane Bancel, transmite CNBC.

 

„Doresc să mă asigur că vor fi disponibile doze suplimentare de vaccin, în toamnă, pentru a proteja oamenii în viitorul sezon de toamnă-iarnă în SUA”, a afirmat Bancel într-un interviu acordat emisiunii „Squawk Box”, potrivit News.ro.

Luna trecută, Institutul Naţional pentru Sănătate al SUA a început să testeze o varietate de oferte din partea Moderna, pentru utilizarea unei a treia doze de vaccin, menită să crească protecţia imunitară, pe fondul îngrijorărilor în creştere legate de apariţia unor variante ale coronavirusului, inclusiv una descoperită prima oară în Africa de Sud, cunoscută şi sub numele de varianta B.1.351.

Abordarea Administraţiei pentru Medicamente şi Alimente de a autoriza vaccinuri modificate pentru Covid-19 este similară cu cea pentru vaccinurile anuale pentru gripă, ceea ce înseamnă că acestea pot fi aprobate pentru utilizarea de urgenţă, fără studii clinice îndelungate.

Citește și
Moderna
AFP: ”Șeful Moderna nu a spus că vaccinul îți schimbă ADN-ul. Informația este falsă”
Steagul Federației Ruse, arborat în multe localități din Bulgaria. „Ne-au invadat în ultimii ani”

Moderna speră să prezinte datele la autorităţile de reglementare în câteva luni, a spus Bancel, adăugând: „Obiectivul nostru este să muncim din greu pentru a fi pregătiţi până în toamnă”.

Declaraţiile acesteia au avut loc la o zi după ce Moderna a anunţat că vaccinul său actual pentru Covid-19 are o eficacitate de peste 90%, la şase luni după administrarea celei de-a doua doze. Eficacitatea a fost de peste 95% împotriva formelor grave de boală, în acelaşi interval de timp, ceea ce aduce compania mai aproape de obţinerea autorizaţiei definitive din partea autorităţilor de reglementare.

În prezent, în Statele Unite există 453 de cazuri de îmbolnăvire cu varianta B.1.351 a coronavirusului, potrivit datelor Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor.

Această variantă îngrijorează în mod special experţii din sectorul sănătăţii, pentru că s-a dovedit că reduce eficacitatea actualelor vaccinuri pentru Covid-19, inclusiv a vaccinului dezvoltat de Moderna.

Bancel a reiterat miercuri convingerea sa că vaccinurile anuale pentru Covid-19 vor deveni un fapt comun, afirmând că noul coronavirus „nu va dispărea de pe planetă”.

Ea a mai spus că Moderna vrea să producă şi vaccinuri împotriva gripei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vaccinul Moderna, eficient 90% împotriva COVID-19 şi 95% contra formelor severe ale bolii
Vaccinul Moderna, eficient 90% împotriva COVID-19 şi 95% contra formelor severe ale bolii

Vaccinul Moderna este eficient 90% împotriva COVID-19 şi 95% contra formelor severe ale bolii, a anunţat marţi compania americană de biotehnologie în urma unui nou studiu clinic, relatează AFP.

AFP: ”Șeful Moderna nu a spus că vaccinul îți schimbă ADN-ul. Informația este falsă”
AFP: ”Șeful Moderna nu a spus că vaccinul îți schimbă ADN-ul. Informația este falsă”

Informația potrivit căreia Tal Zaks, medicul șef al companiei farmaceutice americane Moderna, a spus că vaccinurile ARN mesager pot „modifica” ADN-ul uman se dovedește a fi falsă.

Sunt unele vaccinuri anti-COVID mai eficiente decât altele? Ce spun experții
Sunt unele vaccinuri anti-COVID mai eficiente decât altele? Ce spun experții

Multe persoane la nivel global preferă să se vaccineze cu serurile produse de Pfizer sau Moderna, după ce studiile clinice au indicat o eficacitate de peste 90% în prevenirea Covid-19, față de sub 70% în cazul celorlalte vaccinuri aprobate.

Studiu: Vaccinul Moderna oferă protecție împotriva Covid-19 cel puțin şase luni
Studiu: Vaccinul Moderna oferă protecție împotriva Covid-19 cel puțin şase luni

Vaccinul produs de compania Moderna oferă protecție împotriva Covid-19 timp de cel puțin șase luni, potrivit unui studiu publicat marți, 6 aprilie, în New England Journal of Medicine.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Washingtonul se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Gaza dacă Hamas îl aprobă
Washingtonul se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Gaza dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.