Vizita lui Lavrov în Serbia a fost anulată după ce trei ţări vecine şi-au închis spaţiul aerian

Lavrov şi-a anulat vizita în Serbia după ce vecinii acestei țări au refuzat să-i lase avionul să le folosească spaţiul aerian
Getty

Ministrul afacerilor externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, şi-a anulat o vizită de două zile în Serbia, planificată mai demult, după ce trei ţări care se învecinează cu teritoriul sârb au decis să-şi închidă spaţiul aerian.

Macedonia de Nord, Bulgaria şi Muntenegru au refuzat toate trei să-i permită avionului lui Lavrov să folosească spaţiul lor aerian, potrivit cotidianului sârb Vecernje Novosti.

Anularea vizitei a fost confirmată de un oficial de rang înalt al Ministerului de Externe rus, care a declarat pentru Interfax: "Diplomaţia noastră încă nu stăpâneşte teleportarea".

Serghei Lavrov se află pe lista de sancţiuni a Occidentului în contextul războiului declanşat de Rusia asupra Ucrainei. Uniunea Europeană (UE) şi-a închis la rândul său spaţiul aerian pentru avioanele ruse în urma invaziei.

Lavrov urma să efectueze luni şi marţi o vizită în Serbia, pentru a discuta despre căile de aprovizionare cu energie a acestei ţări.

Citește și
vladimir putin, rusia
Putin trece la amenințări: Rusia va lovi mai puternic dacă SUA furnizează Ucrainei rachete cu rază mai lungă de acţiune
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Sâmbătă, înaintea acestei vizite, Serghei Lavrov a acuzat Occidentul că desfăşoară o "politică criminală" în Balcani - îndeosebi în Bosnia-Herţegovina (BiH) şi Kosovo. În opinia sa, Occidentul vrea să interzică popoarelor din Bosnia-Herţegovina "cultura, tradiţia şi moştenirea lor". Totodată, şeful diplomaţiei ruse a apreciat drept ilegitimă numirea înaltului reprezentant al ONU pentru această ţară, Christian Schmidt.

Serbia, care şi-a exprimat dorinţa de a adera la Uniunea Europeană, este singurul stat european care nu s-a alăturat sancţiunilor împotriva Rusiei ca urmare a invaziei declanşate de această ţară în Ucraina şi constituie unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai Rusiei de pe Bătrânul Continent.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Articolul face parte din:

Război în Ucraina, ziua 103. Zelenski: Ucrainenii rezistă la Severodonețk, dar rușii sunt mai puternici

Citește și...
După o lună de acalmie, Kievul este din nou vizat de loviturile invadatorilor. Luptele continuă și în estul Ucrainei
După o lună de acalmie, Kievul este din nou vizat de loviturile invadatorilor. Luptele continuă și în estul Ucrainei

Dacă ţările occidentale vor continua să livreze arme în Ucraina, armata rusă va lovi noi ţinte, ameninţă preşedintele Vladimir Putin.

Putin trece la amenințări: Rusia va lovi mai puternic dacă SUA furnizează Ucrainei rachete cu rază mai lungă de acţiune
Putin trece la amenințări: Rusia va lovi mai puternic dacă SUA furnizează Ucrainei rachete cu rază mai lungă de acţiune

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat Occidentul că Rusia va lovi noi ţinte dacă Statele Unite ale Americii vor începe să furnizeze Ucrainei rachete cu rază mai lungă de acţiune, anunță TASS, citată de Reuters și de Agerpres.

Ministrul ucrainean al Apărării: „Războiul s-ar putea încheia până la finalul anului”. Ce arme solicită Kievul
Ministrul ucrainean al Apărării: „Războiul s-ar putea încheia până la finalul anului”. Ce arme solicită Kievul

Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, este de părere că războiul iscat de Rusia în Ucraina s-ar putea încheia „până la sfârșitul anului”.

Război în Ucraina. Sinteza evenimentelor, 4 iunie. Cea mai mare biserică de lemn din țară, făcută scrum de ruși
Război în Ucraina. Sinteza evenimentelor, 4 iunie. Cea mai mare biserică de lemn din țară, făcută scrum de ruși

Ucraina își dorește o consolidare a poziţiilor pe front înainte de a relua negocierile cu Rusia, anunta Kievul. Însă informațiile care vin din cele două tabere nu oferă deloc o imagine clară a situației.

Război în Ucraina, ziua 102. Presa de stat de la Moscova anunţă moartea unui general rus în estul Ucrainei
Război în Ucraina, ziua 102. Presa de stat de la Moscova anunţă moartea unui general rus în estul Ucrainei

ȘtirileProTV.ro transmit în format LIVE TEXT cele mai importante evenimente ale conflictului dintre Ucraina și Rusia:

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.