Kremlinul refuză să comenteze instalarea la Moscova a unor sisteme de apărare antiaeriană de tip Panţir S-1

peskov
Profimedia

Kremlinul a refuzat vineri să spună dacă Rusia se pregăteşte în vederea unor atacuri aeriene la Moscova, după ce pe reţele de socializare au fost difuzate imagini care surprind instalarea unor sisteme de apărare antiaeriană de tip Panţir S-1.

Moscoviţii au observat un astfel de sistem în apropierea unui sediu al Ministerului rus al Apărării, iar altul ridicat pe acoperişul unui imobil în centrul Moscovei, notează News.ro.

Alt sistem de tip Panţir a fost instalat la aproximativ zece kilometri de reşedinţa preşedintelui Vladimir Putin, la Novo-Ogariovo, în apropiere de Moscova, potrivit presei ruse.

Întrebat dacă Rusia se teme că Moscova ar putea să fie o ţintă, un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să răspundă, vineri, şi a trimis presa să întrebe Ministerul rus al Apărării.

”Ei sunt însărcinaţi să asigure securitatea ţării, în general, şi a capitalei în particular. Este, deci, preferabil să întrebaţi Ministerul Apărării despre toate măsurile care sunt luate”, le-a spus Peskov jurnaliştilor.

Citește și
serghei lavrov
Lavrov: „Vom face tot ce ne stă în putere, astfel încât colegii noştri din NATO şi UE să-şi revină cât mai curând posibil”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Contactat de AFP, Ministerul rua al Apărării nu a răspuns.

Rusia a fost vizată, în ultimele luni, în mai multe atacuri, atribuite Ucrainei - sabotaje sau atacuri cu drone şi titruri de artilerie în regiuni de frontieră.

În decembrie, Moscova a acuzat Ucraina de mai multe atacuri cu dronă vizând o bază de bombardiere strategice, la Engels, în regiunea Saratov, la 600 de kilometri de frontiera cu Ucraina.

Kievul cere Occidentului să-i livreze armament cu rază lungă de acţiune, cu scopul de a lovi în adâncime liniile logistice ruseşti.

Occidentul se teme însă că acest tip de armament poate conduce la o escaladare a Războiului rus în Ucraina, lansat de către Vladimir Putin la 24 februarie 2022.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Rusia se teme că Moscova va fi atacată. Rachete antiaeriene, instalate pe acoperişurile unor clădiri înalte | FOTO-VIDEO
Rusia se teme că Moscova va fi atacată. Rachete antiaeriene, instalate pe acoperişurile unor clădiri înalte | FOTO-VIDEO

Kremlinul pare să se pregătească pentru lovituri asupra capitalei ruse instalând sisteme de interceptare şi apărare antirachetă pe acoperişurile unor clădiri înalte din Moscova.

 

Lavrov: „Vom face tot ce ne stă în putere, astfel încât colegii noştri din NATO şi UE să-şi revină cât mai curând posibil”
Lavrov: „Vom face tot ce ne stă în putere, astfel încât colegii noştri din NATO şi UE să-şi revină cât mai curând posibil”

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat joi că Moscova va face tot posibilul pentru a 'trezi la realitate' Uniunea Europeană şi NATO, pe care le acuză că vor să slăbească şi să învingă Rusia.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.