Israelul anunță că momentul invaziei terestre în Gaza se apropie. "O veţi vedea din interior. Vom fi precişi şi ucigători”

Yoav Gallant
Getty

Ministrul israelian al Apărării s-a întâlnit, joi, cu soldați din trupele de infanterie comasate la frontiera cu Fâşia Gaza și a transmis un mesaj clar despre invazia terestră asupra enclavei controlată de gruparea teroristă Hamas.

Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant (foto, centru), le-a spus, joi, soldaţilor din trupele de infanterie comasate la frontiera cu Fâşia Gaza că vor vedea în curând "din interior" această enclavă palestiniană, mesaj care sugerează că se apropie momentul în care armata israeliană va lansa ofensiva terestră asupra enclavei controlate de mişcarea islamistă Hamas ce a atacat prin surprindere Israelul pe 7 octombrie, relatează agenţiile Reuters şi DPA, citate de Agerpres.

"Acum vedeţi Gaza de la distanţă, în curând o veţi vedea din interior. Ordinul va veni", a indicat ministrul Yoav Gallant, potrivit unei declaraţii difuzate de ministerul său.

„Vom fi precişi şi ucigători”

Ministrul israelian al Apărării a transmis pe de altă parte că-şi asumă responsabilitatea pentru lacunele de securitate care au permis mişcării Hamas să treacă graniţa pe 7 octombrie şi să lanseze atacuri în urma cărora au fost ucişi peste 1.400 de israelieni. Dar el a adăugat în continuarea mesajului său că acum este responsabil pentru a aduce armatei "victoria în luptă".

"Vom fi precişi şi ucigători şi nu ne vom opri până la îndeplinirea misiunii", a promis ministrul Yoav Gallant.

Citește și
Joe Biden Israel
Reuters: Vizita în Israel îl leagă pe Biden și implicit pe SUA de orice atac în Fâșia Gaza
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

După atacul surpriză al Hamas, armata israeliană a lansat bombardamente puternice asupra Fâşiei Gaza, soldate până în prezent cu cel puţin 3.785 de morţi şi 12.493 de răniţi, potrivit ultimului bilanţ comunicat joi de Ministerul Sănătăţii din enclava palestiniană.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Articolul face parte din:

Război în Orientul Mijlociu. Oficiali palestinieni: Peste 3700 de oameni din Gaza au fost uciși până acum

jihadul islamic
Ce este Jihadul Islamic, grupul palestinian acuzat că s-ar afla în spatele exploziei de la spitalul din Gaza

Jihadul Islamic, un grup militant palestinian aliat al Hamas şi care a luat parte la asaltul din 7 octombrie asupra Israelului, a fost acuzat de armata israeliană că s-ar afla în spatele exploziei de marţi de la spitalul din Gaza.

Proteste, Capitoliu, SUA
Sute de persoane au fost arestate după ce au intrat în Capitoliul SUA, cerând încetarea războiului dintre Israel și Hamas

Aproximativ 300 de persoane au fost arestate de poliţia Capitoliului în timpul unei manifestaţii de amploare, miercuri, împotriva războiului dintre Israel şi Hamas, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei Capitoliului.

10.000 de persoane protestează în Atena în sprijinul palestinienilor
„Angoasă și groază.” 10.000 de persoane protestează în Atena în sprijinul palestinienilor. FOTO

Aproximativ 10.000 de persoane s-au adunat miercuri în centrul Atenei, în semn de solidaritate cu palestinienii, înainte de a se îndrepta către Ambasada Israelului, a declarat poliţia pentru agenţia France Presse.

 

Jehad Mheisen
Lovitură pentru teroriștii Hamas. Șeful forțelor lor de securitate, Jehad Mheisen, a fost ucis chiar în casă, cu familia sa

Șeful forțelor de securitate ale Hamas a fost ucis, joi, 19 noiembrie, împreună cu membrii familiei sale, într-un atac aerian al Israelului asupra casei lor.

armata israel
Israelul a arestat peste 500 de posibili teroriști în Cisiordania. Sprijinul pentru Hamas este puternic în regiune

Forţele de securitate israeliene au arestat peste 500 de suspecţi în operaţiuni antiteroriste în Cisiordania de la escaladarea conflictului cu Hamas, a anunţat joi armata israeliană, transmite dpa.

hamas
Țara care ar fi înarmat gruparea Hamas pentru atacul sângeros asupra Israelului. Ce indică dovezile | FOTO

Luptătorii Hamas au folosit probabil armele unui dușman al Occidentului în timpul atacului nemilos din 7 octombrie asupra Israelului.

palestina, palestinieni
Israelul, acuzat de pedepsirea „colectivă” a palestinienilor prin „înfometare” şi „deplasare forţată”

Preşedintele egiptean şi regele Iordaniei cer joi, la Cairo, încetarea „imediată” a Războiului în Fâşia Gaza şi acuză Israelul de faptul că aplică o „pedeapsă colectivă” prin care îi „înfometează” pe palestinieni şi îi „deplasează forţat”.

Joe Biden Israel
Reuters: Vizita în Israel îl leagă pe Biden și implicit pe SUA de orice atac în Fâșia Gaza

Biden a mers în Israel pentru a susţine lupta statului evreu împotriva Hamas şi pentru a oferi ajutor palestinienilor, dar, prin faptul că a zburat la Tel Aviv, liderul american s-a legat în acest fel de orice luptă care va urma, a scris, joi, Reuters.

război, Israel, Gaza
Israelul, atacat simultan de pe două teritorii. Armata israeliană, în alertă

Sirenele de raid aerian au sunat joi după-amiază simultan în sudul şi nordul Israelului, tirurile de rachete fiind trase atât din Gaza, cât şi Liban, relatează The Times of Israel şi Jerusalem Post.

israel
Ajutor economic pentru israelienii afectați de atacurile Hamas. Va fi "mai mare şi mai amplu" decât cel din timpul pandemiei

Guvernul israelian pregăteşte un pachet de ajutor economic pentru cei afectaţi de atacurile teroriștilor Hamas.

fâșia gaza
România sare în ajutorul populației din Fâșia Gaza. Țara noastră va trimite alimente și articole de cazarmament | DOCUMENT

Guvernul a anunțat, joi seara, că țara noastră va trimite în Fâşia Gaza asistenţă internaţională cu titlu gratuit constând în produse alimentare şi articole de cazarmament.

Spital Gaza
Ce au observat americanii în urma exploziei de la spitalul din Gaza

Comunitatea de informaţii a SUA estimează că probabil au fost ucise între 100 şi 300 de persoane în explozia de la spitalul baptist Al-Ahli din Gaza, potrivit unei evaluări neclasificate a serviciilor de informaţii obţinute de CNN.

Citește și...
Israelul, atacat simultan de pe două teritorii. Armata israeliană, în alertă
Israelul, atacat simultan de pe două teritorii. Armata israeliană, în alertă

Sirenele de raid aerian au sunat joi după-amiază simultan în sudul şi nordul Israelului, tirurile de rachete fiind trase atât din Gaza, cât şi Liban, relatează The Times of Israel şi Jerusalem Post.

Reuters: Vizita în Israel îl leagă pe Biden și implicit pe SUA de orice atac în Fâșia Gaza
Reuters: Vizita în Israel îl leagă pe Biden și implicit pe SUA de orice atac în Fâșia Gaza

Biden a mers în Israel pentru a susţine lupta statului evreu împotriva Hamas şi pentru a oferi ajutor palestinienilor, dar, prin faptul că a zburat la Tel Aviv, liderul american s-a legat în acest fel de orice luptă care va urma, a scris, joi, Reuters.

Preşedintele Iranului acuză SUA că sunt
Preşedintele Iranului acuză SUA că sunt "complice la crimele" Israelului din Gaza. "Bombele care cad sunt americane"

Preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi, a acuzat miercuri SUA că sunt "complice la crimele" Israelului, după bombardarea unui spital din Gaza şi după vizita în Israel a preşedintelui american Joe Biden, relatează AFP.

Recomandări
Mai puțin de un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Mai puțin de un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.