Harry şi Meghan nu vor mai folosi eticheta “Sussex Royal”

Printul Harry, Meghan
AFP

Ducele şi ducesa de Sussex, Harry şi Meghan, nu vor mai folosi eticheta “Sussex Royal” din primăvara acestui an, informează bbc.com, conform news.ro.

Potrivit unui purtător de cuvânt al cuplului, ţinându-se cont de regulile guvernamentale cu privire la folosirea cuvântului “royal”, s-a convenit ca fundaţia celor doi să nu se numească Sussex Royal Foundation. De asemenea, cererea depusă la Oficiul Britanic de Proprietate Intelectuală a fost retrasă.

“Ducele şi ducesa de Sussex nu intenţionează să folosească “SussexRoyal” după primăvara anului 2020. Drept urmare, cererile de marcă înregistrată depuse ca măsură de protecţie, urmându-se modelul Royal Foundation, au fost retrase”, a precizat reprezentantul cuplului.

Prinţul Harry şi soţia sa Meghan au solicitat anul trecut la Oficiul Britanic de Proprietate Intelectuală ca numele fundaţiei lor, Sussex Royal, să devină marcă înregistrată. Cererea lor de marcă înregistrată includea o varietate de bunuri, servicii şi activităţi, de la cărţi până la îmbrăcăminte şi campanii educative şi caritabile.

Prinţul Harry, al şaselea în ordinea succesiunii la tron, şi soţia sa Meghan au anunţat la 8 ianuarie că renunţă la obligaţiile lor protocolare în cadrul familiei regale. Cei doi au renunţat la alocaţia regală şi trebuie să returneze unele cheltuieli publice de care au beneficiat, în special 2,4 milioane de lire sterline (2,8 milioane de dolari), bani cu care a fost renovată reşedinţa lor din Regatul Unit.

Citește și
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Începând din 31 martie, cei doi nu vor mai reprezenta monarhia.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Turiștii care au interdicție de a merge într-o populară destinație turistică. Care este motivul
Turiștii care au interdicție de a merge într-o populară destinație turistică. Care este motivul

Guvernul din Maldive va interzice accesul israelienilor în arhipelagul din Oceanul Indian, cunoscut pentru staţiunile de lux, în contextul în care furia publică din această naţiune predominant musulmană creşte din cauza războiului din Gaza.

 

Cine erau Bianca și Patrizia, tinerele românce care au murit în Italia după ce au fost luate de ape
Cine erau Bianca și Patrizia, tinerele românce care au murit în Italia după ce au fost luate de ape

Au fost găsite trupurile celor două fete din România luate de ape vineri în Italia, după o viitură pe râul Natisone. Se aflau la 800 de metri de locul în care vâltoarea le-a înghițit.

Imagini dramatice în Istanbul. Un bărbat a murit și opt persoane au fost rănite, după ce o clădire s-a prăbușit
Imagini dramatice în Istanbul. Un bărbat a murit și opt persoane au fost rănite, după ce o clădire s-a prăbușit

Imagini înspăimântătoare au fost surprinse în Istanbul, unde o clădire cu cinci etaje s-a prăbușit.  

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.