Greta Thunberg va prezenta în faţa Comisiei Europene viziunea sa asupra mediului

greta davos
Pro TV

Activista suedeză Greta Thunberg va participa pe 4 martie la o reuniune a Comisiei Europene dedicată legislaţiei UE privind mediul, a declarat joi agenţiei France Presse o purtătoare de cuvânt a executivului comunitar.

„Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a invitat-o să le explice membrilor Comisiei Europene viziunea sa asupra mediului. Greta a acceptat”, a precizat purtătoarea de cuvânt.

Executivul comunitar va discuta miercuri, la reuniunea sa săptămânală, proiectul de „Lege privind climatul”.

Comisia Europeană a prezentat pe 11 decembrie Pactul ecologic european, o foaie de parcurs ce are drept principal obiectiv atingerea neutralităţii emisiilor de carbon până în anul 2050, şi a promis atunci că va propune, în termen de 100 de zile, primul „act legislativ european privind clima”.

Conform Comisiei Europene, politicile actuale vor permite o reducere de numai 60% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2050, astfel că se impun acţiuni mai ambiţioase.

Citește și
Greta
Greta Thunberg, nominalizată la premiul Nobel pentru Pace. De către cine a fost propusă
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Greta Thunberg, adolescenta devenită simbol al unei generaţii mobilizate împotriva poluării, se va întâlni miercuri şi cu preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, şi va susţine un discurs în faţa eurodeputaţilor din comisia de mediu a legislativului european. Ea va participa vineri la Bruxelles la un marş al tinerilor pentru climă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Greta Thunberg va deveni subiectul unui serial TV în Marea Britanie
Greta Thunberg va deveni subiectul unui serial TV în Marea Britanie

Greta Thunberg va fi urmărită de camere de luat vederi pentru realizarea unui serial de televiziune, informează luni Press Association.

Greta Thunberg, nominalizată la premiul Nobel pentru Pace. De către cine a fost propusă
Greta Thunberg, nominalizată la premiul Nobel pentru Pace. De către cine a fost propusă

Doi parlamentari din Suedia au nominalizat-o pe adolescenta suedeză şi activista Greta Thunberg la premiul Nobel pentru Pace 2020.

Greta Thunberg îi ceartă din nou pe liderii lumii: ”Nu s-a făcut nimic” pentru climă
Greta Thunberg îi ceartă din nou pe liderii lumii: ”Nu s-a făcut nimic” pentru climă

Tânăra activistă suedeză Greta Thunberg a declarat marţi, în faţa elitei economice şi politice întrunită la Davos, că "în practică, nu s-a făcut nimic" pentru climă, chiar şi după mai multe luni de mobilizare masivă a tinerilor din întreaga lume.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.