Gest extrem. Ce a făcut un bărbat pentru a-și recupera banii din cont, țara sa fiind devastată de o criză economică

beirut

Un om înarmat a luat ostatici joi angajaţii unei bănci din Beirut pentru a cere să i se dea banii pe care îi avea în cont, peste 200.000 de dolari, ultimul incident violent într-o ţară devastată de o criză economică.

Agenţia bancară a Federal Bank din apropierea arterei comerciale Hamra era joi, la începutul după-amiezii, înconjurată de un impozant cordon de securitate, a constatat un jurnalist al AFP, potrivit Agerpres.

Clientul furios "a intrat cu o puşcă de vânătoare şi cu materiale inflamabile şi i-a ameninţat pe angajaţi pentru ca aceştia să-i dea banii din cont", a explicat una dintre aceste surse.

O altă sursă a precizat că bărbatul în vârstă de circa 40 de ani "a stropit cu benzină, a închis uşa băncii şi îi ţine pe angajaţi ostatici".

Potrivit agenţiei de ştiri libaneze NNA, bărbatul "a ameninţat că îşi va da foc şi că va ucide pe toată lumea, ţinând pistolul la capul directorului agenţiei".

Citește și
mounir
Celebrul hairstylist libanez Mounir a venit în România pentru a susține un masterclass dedicat profesioniștilor din domeniu
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

O înregistrare video postată online arată doi negociatori care îi cer atacatorului - pe care îl numesc Bassam - să elibereze doi clienţi. Agitându-şi arma şi o ţigară, el refuză categoric să elibereze din ostatici.

Din 2019, Libanul traversează una dintre cele mai grave crize socio-economice din istorie după 1850, potrivit Băncii Mondiale.

Moneda naţională a pierdut peste 90% din valoare şi circa 80% din populaţie a fost aruncată în sărăcie, în special din cauza restricţiilor bancare draconice care îi împiedicau pe oameni să aibă acces liber la banii lor.

Frecvent au loc incidente violente între angajaţii băncii şi depunătorii care şi-au pierdut răbdarea, notează France Presse.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Autorităţile libaneze sechestrează o navă sub pavilion sirian având la bord cereale ucrainene ''furate''
Autorităţile libaneze sechestrează o navă sub pavilion sirian având la bord cereale ucrainene ''furate''

Un procuror libanez a ordonat sâmbătă sechestrarea unei nave sub pavilion sirian care a acostat într-un port din nordul Libanului având la bord cereale ucrainene „furate”, a indicat Ambasada Kievului la Beirut, potrivit AFP.

Celebrul hairstylist libanez Mounir a venit în România pentru a susține un masterclass dedicat profesioniștilor din domeniu
Celebrul hairstylist libanez Mounir a venit în România pentru a susține un masterclass dedicat profesioniștilor din domeniu

Hairstylistul libanez Mounir, ajuns celebru în mediul online în urma transformărilor uluitoare pe care le realizează, a susținut luni seară, în Capitală, primul masterclass dedicat profesioniștilor din domeniu.

Țara care a mărit preţul benzinei cu 66% peste noapte. De ce a luat această decizie
Țara care a mărit preţul benzinei cu 66% peste noapte. De ce a luat această decizie

Guvernul libanez a anunţat, duminică, majorarea preţului benzinei cu 66%, prin reducerea parţială a subvenţiilor, pentru a atenua penuria de carburanţi care blochează ţara.

Violențe în Beirut, la 1 an de la explozia care a ucis 214 oameni. Zeci de manifestanți, răniți
Violențe în Beirut, la 1 an de la explozia care a ucis 214 oameni. Zeci de manifestanți, răniți

Cel puţin şase persoane au fost spitalizate şi alte zeci au primit îngrijiri medicale în apropiere de Parlamentul libanez, în urma unor ciocniri care au avut loc miercuri între forţele de securitate şi sute de manifestanţi.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.