Două femei au convins 19 bărbați să se însoare cu ele și au câștigat o avere de pe urma acestora

Două femei au convins 19 bărbați să se însoare cu ele și au câștigat o avere de pe urma acestora
Profimedia

19 bărbați din China, aflați în căutarea unor partenere de viață, au descoperit că împărțeau două soții. Femeile i-au înșelat pe aceștia cu peste 2 milioane de yuani, adică 312.000 de dolari americani.

Autoritățile din Mongolia Interioară, regiune autonomă din China, au anunțat, săptămâna aceasta, că femeile aveau trei complici. Cele cinci persoane au fost arestate.

Potrivit South China Morning Post, povestea a ieșit la lumină după ce unul dintre bărbați a văzut pe rețelele de socializare o filmare de la o nuntă în care mireasă era chiar "soția" sa. Omul s-a dus la poliție, iar oamenii legii a deschis anchetă.

Polițiștii au aflat că femia făcea parte dintr-un grup de persoane care a pus la cale o escrocherie ingenioasă, prin căsătorie. Mai exact, două femei îndeplineau rolulurile de soții și alte trei persoane, de rude apropiate.

În mai puțin de doi ani, cele două femeie au convins 19 bărbați să se căsătorească cu ele. Ele au pretins și au primit cadouri de logodnă în bani sau obiecte de valoare.

Citește și
Două femei din Sibiu care au furat banii de operație ai unui copil din Teleorman au returnat aproape întreaga sumă la poliție
Două femei din Sibiu care au furat banii de operație ai unui copil din Teleorman au returnat aproape întreaga sumă la poliție
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Mai mult, femeile i-au convins pe cei 19 bărbați să amâne înregistrarea legală a căsătoriilor sub diverse pretexte.

Oamenii legii au mai descoperit că femeile acționau identitic și își găseau partenerii prin intermediul aceluiași pețitor. Primele lor căsătorii au avut loc în 2019.

Cei mai mulți dintre cei păcăliți de cele două femei provin din zone rurale, unde băbațiii îș găsesc foarte greu partenere de viață pentru că numărul lo or este mai mare decât cel al femeilor.

Țara are cu 17,52 milioane mai mulți bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, considerată vârsta căsătoriei, decât femei din aceeași grupă de vârstă, potrivit ultimului recensământ efectuat în China.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Două femei din Florida s-au deghizat în ”bunicuţe” pentru a se vaccina împotriva covid-19
Două femei din Florida s-au deghizat în ”bunicuţe” pentru a se vaccina împotriva covid-19

Două femei s-au deghizat în ”bunicuţe” pentru a se vaccina cu a doua doză de vaccin împotriva covid-19, potrivit directorului Departamentului Sănătăţii din comitatul Orange, în statul american Florida, dr. Raul Pino, relatează CNN, citat de News.ro. 

Două femei din Sibiu care au furat banii de operație ai unui copil din Teleorman au returnat aproape întreaga sumă la poliție
Două femei din Sibiu care au furat banii de operație ai unui copil din Teleorman au returnat aproape întreaga sumă la poliție

Două femei din Sibiu care au furat luni 8.000 de lei de la o familie din Teleorman, bani pe care aceasta îi avea pentru operația copilului, s-au dus marți la poliție și au returnat aproape întreaga sumă.

Două femei din Dâmbovița au rămas pe drumuri, după ce casa le-a fost mistuită de flăcări
Două femei din Dâmbovița au rămas pe drumuri, după ce casa le-a fost mistuită de flăcări

Mare necaz pentru două femei sărmane, mamă şi fiică, din comună Brezoaele, judeţul Dâmboviţa. Cele două, de 57 şi 82 de ani, au rămas sub cerul liber după ce locuinţa lor a fost mistuită de flăcări, miercuri dimineaţă.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.