Donald Trump: Boris Johnson va dovedi că este un ''mare'' prim-ministru

donald trump
Getty

Preşedintele american Donald Trump l-a elogiat miercuri, pe Twitter, pe premierul britanic Boris Johnson, despre care a apreciat că este politicianul de care are nevoie Regatul Unit şi că el va dovedi că este un ''mare'' prim-ministru.

''Va fi foarte dificil pentru Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist britanic, să obţină o moţiune de cenzură împotriva Noului Prim-Ministru Boris Johnson, mai ales în lumina faptului că Boris este exact ce-i trebuie Regatului Unit, şi el va dovedi că este ''unul mare!'' Iubesc Regatul Unit'', a scris Trump pe reţeaua de socializare.

Postarea sa vine după ce Boris Johnson i-a cerut Reginei Elisabeta a II-a să-şi amâne până pe 14 octombrie discursul susţinut la începutul fiecărei sesiuni parlamentare, mişcare prin care şeful executivului britanic îngreunează planurile opoziţie de a-l împiedica să-şi pună în practică decizia de a scoate Regatul Unit din UE fără un acord până pe 31 octombrie, dacă blocul comunitar nu negociază până atunci cu Londra un nou acord privind Brexitul din care să fie eliminată clauza privind ''plasa de siguranţă'' nord-irlandeză.

Regina Elisabeta a II-a a aprobat amânarea discursului până pe 14 octombrie, aşadar implicit şi suspendarea parlamentului până la acea dată, ''Discursul Reginei'' fiind documentul care schiţează planurile guvernului pentru următorul an şi prezintă priorităţile şi agenda legislative.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Turiștii care au interdicție de a merge într-o populară destinație turistică. Care este motivul
Turiștii care au interdicție de a merge într-o populară destinație turistică. Care este motivul

Guvernul din Maldive va interzice accesul israelienilor în arhipelagul din Oceanul Indian, cunoscut pentru staţiunile de lux, în contextul în care furia publică din această naţiune predominant musulmană creşte din cauza războiului din Gaza.

 

Cine erau Bianca și Patrizia, tinerele românce care au murit în Italia după ce au fost luate de ape
Cine erau Bianca și Patrizia, tinerele românce care au murit în Italia după ce au fost luate de ape

Au fost găsite trupurile celor două fete din România luate de ape vineri în Italia, după o viitură pe râul Natisone. Se aflau la 800 de metri de locul în care vâltoarea le-a înghițit.

Imagini dramatice în Istanbul. Un bărbat a murit și opt persoane au fost rănite, după ce o clădire s-a prăbușit
Imagini dramatice în Istanbul. Un bărbat a murit și opt persoane au fost rănite, după ce o clădire s-a prăbușit

Imagini înspăimântătoare au fost surprinse în Istanbul, unde o clădire cu cinci etaje s-a prăbușit.  

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.