Doi șefi ai Transporturilor din Spania au demisionat după ce au comandat trenuri noi, care nu pot intra în tuneluri

tren, Spania
Shutterstock

Doi înalți funcționari ai Spaniei din domeniul Transporturilor au demisionat din cauza unei comenzi nereușite pentru noi trenuri de navetiști, care au costat aproape 260 de milioane de euro.

Potrivit BBC News, trenurile nu au putut intra în tunelurile non-standard din regiunile nordice Asturias și Cantabria, pentru că erau prea mari.

Șeful operatorului feroviar spaniol Renfe, Isaías Táboas, și secretarul de stat pentru transporturi, Isabel Pardo de Vera, au demisionat.

Defecțiunea de proiectare a fost făcută publică la începutul acestei luni.

Guvernul spaniol susține că greșeala a fost depistată suficient de devreme pentru a evita pierderile financiare. Cu toate acestea, regiunea Cantabria a cerut compensații.

Citește și
transgender LGBTQ gay
Spania adoptă o lege care permite persoanelor să-și schimbe sexul de la vârsta de 16 ani
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Renfe a comandat trenurile în 2020, dar în anul următor producătorul CAF și-a dat seama că dimensiunile pe care le primise pentru trenuri erau inexacte și a oprit construcția.

Rețeaua feroviară din nordul Spaniei a fost construită în secolul al XIX-lea și are tuneluri sub peisajul muntos care nu corespund dimensiunilor standard ale tunelurilor moderne.

Greșeala înseamnă că trenurile vor fi livrate în 2026, cu doi ani întârziere.

Renfe și operatorul de infrastructură Adif au lansat o investigație comună pentru a afla cum s-a putut produce eroarea.

La începutul acestei luni, ministerul spaniol al transporturilor a concediat un manager al Renfe și pe șeful Adif, responsabil cu tehnologia de cale ferată, din cauza acestei gafe.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Agresor sexual în serie român, prins în Spania. Tânărul își găsea victimele în parc
Agresor sexual în serie român, prins în Spania. Tânărul își găsea victimele în parc

Garda Civilă din Spania a arestat un violator în serie, de origine română, care a agresat sexual mai mulți minori în octombrie și noiembrie 2022, în Villalba.

Spania adoptă o lege care permite persoanelor să-și schimbe sexul de la vârsta de 16 ani
Spania adoptă o lege care permite persoanelor să-și schimbe sexul de la vârsta de 16 ani

După luni de dezbateri, parlamentarii spanioli au aprobat, joi, legea care permite schimbarea sexului de la vârsta de 16 ani, într-un moment în care țările europene nu fac niciun pas înainte când vine vorba despre acest subiect controversat.

Concediu menstrual pentru femeile din Spania. Legea a fost adoptată de parlament
Concediu menstrual pentru femeile din Spania. Legea a fost adoptată de parlament

Deputaţii spanioli au adoptat definitiv joi o lege ce instituie un "concediu menstrual" pentru femeile care suferă de menstre dureroase, o iniţiativă insolită în Europa şi care ar avea scopul să spargă un tabu.

Un muzeu din Spania a returnat Poloniei două tablouri jefuite de naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Un muzeu din Spania a returnat Poloniei două tablouri jefuite de naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

După mai bine de 80 de ani, un muzeu din nord-vestul Spaniei a returnat Poloniei două tablouri din secolul al 15-lea, jefuite de naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.