Doi bărbați au murit după ce au băut câteva beri. Ce suspectează anchetatorii

bere
Getty

Poliţia braziliană anchetează moartea suspectă a două persoane care au consumat bere contaminată cu un produs chimic în statul Minas Gerais (sud-est), au precizat autorităţile locale.

Cea de-a doua victimă, decedată miercuri, face parte dintre cele 18 cazuri suspecte de intoxicare cu dietilen glicol, produs chimic utilizat cel mai adesea ca antigel, în lichidul de frână sau în lichidul de răcire al motorului. Primul deces suspect s-a produs pe 7 ianuarie.

Poliţia civilă din Minas Gerais a confirmat pentru AFP că acest produs a fost identificat în trei loturi de bere Belorizontina, produsă de fabrica de bere artizanală locală Backer.

Probe de bere contaminate au fost identificate atât în sticle aflate la domiciliul consumatorilor, precum şi în depozitele fabricii.

Scandalul a izbucnit la sfârşitul lunii decembrie, când spitalele din Minas Gerais au început să primească pacienţi care prezentau simptome asemănătoare, în special insuficienţă renală sau probleme neurologice.

Citește și
Femeie care a consumat alcool
Explicația mamei care a fost filmată beată de un vecin. Ce ar fi avut în sticla cu bere
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Potrivit Agenţiei braziliene de supraveghere sanitară ANVISA, dietilen glicolul este un ''solvent organic extrem de toxic care provoacă insuficienţă renală şi poate fi mortal dacă este ingerat''.

Ministrul Agriculturii a ordonat suspendarea tuturor operaţiunilor fabricii şi retragerea de la comercializare a tuturor produselor puse pe piaţă începând cu octombrie.

„Indiciile de care dispunem indică o contaminare produsă în interiorul fabricii", a explicat miercuri Carlos Vitor Muller, responsabil ministerial, cu ocazia unei conferinţe de presă desfăşurate în Brasilia.

Potrivit acestuia, contaminarea s-ar fi produs într-o anumită etapă a procesului de producţie, respectiv refrigerarea care precede fermentarea berii.

Marţi, proprietara fabricii de bere, Paula Lebbos, a dat asigurări că dietilen glicolul n-a fost ''niciodată utilizat'' în compania sa şi că prezenţa acestuia în mostrele analizate este ''un mister''.

Asociaţia braziliană a berăriilor artizanale (Abracerva) a menţionat că este un caz ''inedit'' în industria berii din Brazilia, subliniind că această substanţă nu este utilizată în mod obişnuit în acest sector.

În procesul de refrigerare sunt utilizate alte substanţe non-toxice, a precizat Abracerva într-un comunicat.

Înfiinţată în 1999, fabrica de bere Backer are 650 de angajaţi şi produce circa 20 de specialităţi de bere, unele dintre ele obţinând premii la concursuri internaţionale.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mii de cutii de bere s-au împrăștiat pe o autostradă. Localnicii au sărit în ajutor. VIDEO
Mii de cutii de bere s-au împrăștiat pe o autostradă. Localnicii au sărit în ajutor. VIDEO

Un autocamion încărcat cu bere s-a răsturnat pe cea mai aglomerată autostradă din Australia.

Explicația mamei care a fost filmată beată de un vecin. Ce ar fi avut în sticla cu bere
Explicația mamei care a fost filmată beată de un vecin. Ce ar fi avut în sticla cu bere

Imagini revoltătoare au fost surprinse într-o comună din Călărași. O mamă a fost filmată beată, cazând pe marginea drumului.

Cum a ajuns să plătească 55.000 de lire pentru o bere. Reacția bărbatului
Cum a ajuns să plătească 55.000 de lire pentru o bere. Reacția bărbatului

Un jurnalist australian a descoperit că i-au fost ”furate” din cont 55.000 de lire, după ce a băut o bere într-un pub din Manchester.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.