Discuție Macron-Rohani. Iranul, pregătit de creșterea stocurilor de uraniu îmbogăţit

Hassan Rouhani si Emmanuel Macron
Getty

Preşedintele iranian Hassan Rohani a declarat sâmbătă că este pregătit să salveze acordul nuclear şi să reia negocierile, inclusiv cu SUA, cu câteva ore înainte ca ţara sa să încalce o prevedere cheie a acordului.

Totuşi, sancţiunile americane vor trebui ridicate ca o precondiţie, a spus Rohani într-o conversaţie telefonică cu preşedintele francez Emmanuel Macron.

"Renunţarea la toate sancţiunile ar putea duce la începutul unor noi evoluţii între Iran şi grupul 5+1", a spus el. Washingtonul a exclus însă acest lucru în trecut.

Grupul 5+1 include membri permanenţi ai Consiliului de Securitate şi Germania, care au încheiat acordul nuclear cu Iranul în 2015.

Afirmaţiile lui Rohani au fost făcute cu doar câteva ore înainte de începutul unei a doua faze a retragerii Iranului din acordul nuclear.

Citește și
Joss Stone
Vedetă expulzată din Iran, imediat după ce a aterizat. De ce ar fi fost ilegal să cânte
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Acordul limita îmbogăţirea uraniului într-un grad de 3,67%. Nivelul este suficient pentru activităţi nucleare civile, inclusiv generarea de electricitate şi cercetarea mediaclă, dar nu şi pentru a produce o bombă.

De duminică Iranul nu va mai respecta această limită şi, în funcţie de necesităţi, va îmbogăţi uraniul în orice grad.

Acest pas ar face ca prăbuşirea definitivă a acordului să fie chiar mai probabilă, deşi Rohani susţine că îmbogăţirea uraniului dincolo de limita prevăzută se înscrie în cadrul legal al textului.

Iranul a anunţat miercuri că începând de duminică îşi va pune în aplicare ameninţarea de îmbogăţire a uraniului la un nivel superior limitei de 3,67% fixate prin acordul internaţional privind programul său nuclear.

Decizia este legată de faptul că celelalte părţi semnatare ale acordului nu respectă integralitatea angajamentelor asumate faţă de Iran, a indicat preşedintele Hassan Rouhani.

El a mai avertizat că, începând de pe 7 iulie, Iranul şi-ar putea relua proiectul iniţial al reactorului de apă grea de la Arak, 'îngheţat' în baza acordului.


Macron, ”preocupat puternic”
 

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a transmis omologului său iranian "puternica sa preocupare faţă de riscul slăbirii acordului nuclear" iranian şi faţă de "consecinţele care ar urma în mod necesar".

Într-o convorbire telefonică de peste o oră, Macron a afirmat că vrea "să exploreze până la 15 iulie condiţiile unei reluări a dialogului cu toate părţile".

"În cursul următoarelor zile, preşedintele Republicii va continua consultările, cu autorităţile iraniene şi partenerii internaţionali implicaţi, pentru a aduce aplanarea necesară a tensiunilor legate de dosarul nuclear iranian", a adăugat preşedinţia franceză într-un comunicat.

Teheranul şi-a anunţat pe 8 mai intenţia de a nu mai respecta două angajamente asumate în termenii acordului nuclear, care limitau stocurile sale de uraniu îmbogăţit şi de apă grea, la un an după retragerea Washingtonului din acord.

Prin acest text, Iranul se angaja să nu dezvolte niciodată bomba atomică şi să-şi limiteze drastic activităţile nucleare în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale care îi sufocau economia.

Tensiunile au sporit şi după arestarea în Gibraltar, în extremitatea sudică a Spaniei, a unui petrolier iranian suspectat că livra ţiţei Siriei cu încălcarea sancţiunilor europene

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Teheranul a cerut Londrei eliberarea imediată a petrolierului interceptat
Teheranul a cerut Londrei eliberarea imediată a petrolierului interceptat

Teheranul a cerut Londrei eliberarea imediată a petrolierului interceptat în Gibraltar.

Vedetă expulzată din Iran, imediat după ce a aterizat. De ce ar fi fost ilegal să cânte
Vedetă expulzată din Iran, imediat după ce a aterizat. De ce ar fi fost ilegal să cânte

Cântăreaţa britanică Joss Stone afirmă că se simte "dezgustată" după ce a fost expulzată din Iran, unde urma să susţină un concert în cadrul ultimei etape a turneului ei mondial

Iranul denunţă
Iranul denunţă "interceptarea ilegală a unui petrolier" de către britanici

Marina regală britanică şi oficiali din Gibraltar au reţinut un superpetrolier suspectat că transporta ţiţei spre Siria încălcând sancţiunile Uniunii Europene, a anunţat guvernul din Gibraltar.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.