De ce nu poartă mască Angela Merkel. Ce le-a răspuns jurnaliștilor cancelarul Germaniei

Merkel
Getty

Cancelarul german Angela Merkel a făcut numeroase apeluri ferme ca cei care locuiesc în Germania să poarte măşti ca parte a luptei împotriva coronavirusului, însă ea nu a fost văzută purtând una în public.

Acest fapt a atras atenţia presei, comentează DPA, citată de Agerpres.

Întrebată de jurnaliştii care acopereau mediatic întâlnirea sa cu preşedintele francez Emmanuel Macron de ce nu a fost văzută niciodată purtând o mască, ea avea pregătit un răspuns simplu şi pragmatic, în stilul ei cunoscut.

"Dacă respect regulile de distanţare, nu am nevoie de mască. Iar dacă nu urmez regulile de distanţare şi, de exemplu, merg la magazinul alimentar, atunci evident că acolo nu ne intersectăm", a răspuns ea.

"Altfel, m-aţi fi văzut cu mască. Dar nu vă voi spune când şi unde merg la cumpărături", a spus ea zâmbind.

Citește și
Cauza focarului de Covid-19 din abatorul din Germania. Care sunt condițiile de muncă
Cauza focarului de Covid-19 din abatorul din Germania. Care sunt condițiile de muncă
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Merkel a dat noi asigurări că respectă regulile recomandate de Institutul Robert Koch, centrul de control al bolilor din Germania, şi a adăugat imediat: "Vor fi şi alte ocazii când voi purta cu siguranţă mască".

Nici președintele SUA, Donald Trump, nu poartă mască în aparițiile publice. A refuzat acest lucru și luna trecută, când a vizitat o fabrică unde se produc măști. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
4.000 de români care lucrează la un abator din Germania au fost plasați în carantină
4.000 de români care lucrează la un abator din Germania au fost plasați în carantină

În lume, numărul total de cazuri confirmate de Covid-19 se apropie de 10 milioane. Alarmant este că în 30 de țări sunt raportate tot mai multe cazuri noi zilnic.

Cauza focarului de Covid-19 din abatorul din Germania. Care sunt condițiile de muncă
Cauza focarului de Covid-19 din abatorul din Germania. Care sunt condițiile de muncă

Milioane de oameni se văd nevoiţi să facă un pas înapoi în fața relaxării, în contextul pandemiei.

Statele lumii, nevoite să dea înapoi în lupta cu COVID-19. Unde s-au adoptat noi restricții
Statele lumii, nevoite să dea înapoi în lupta cu COVID-19. Unde s-au adoptat noi restricții

Milioane de oameni se văd nevoiţi să facă un pas înapoi la restricții. În Germania, două districte au impus carantina din cauza îmbolnăvirilor de la cel mai mare abator din țară.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.