Cutremurul din Turcia a avut peste 60 de replici puternice. Sunt cel puțin 22 de morți

×
Codul embed a fost copiat

Este teroare în Turcia vecină după un cutremur de 6,8 grade pe Richter. Cel puţin 22 de oameni au murit, iar peste 1.000 au fost răniţi. Peste 100 de clădiri s-au prăbuşit în câteva oraşe din zona de est.

Seismul a fost resimţit şi în ţările vecine şi, spre spaima generală, a fost urmat de peste 60 de replici. De teama lor, oamenii au rămas afară în ger. Echipele de salvare, ajutate de localnici, răscolesc şi acum dărâmăturile pentru a-i salva pe cei captivi.

Cutremurul s-a produs la o adâncime de numai 7 kilometri, iar epicentrul a fost localizat în apropierea oraşului Sivris, o mică staţiune de pe malul unui lac.

Seismul a durat câteva zeci de secunde şi a provocat prăbuşirea a numeroase clădiri, în condiţiile în care, mai ales în provincie, locuinţele respectă rareori normele antiseismice.

Panicaţi, oamenii au fugit din case. Acoperişul unui imobil a luat foc, ceea ce a amplificat isteria generală.

Citește și
Iohannis
Iohannis a transmis un mesaj de condoleanţe lui Erdogan, după cutremurul din Turcia
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Unda seismică a fost atât de puternică încât a fost resimţită în Siria, Liban, Iran, dar şi în Israel. Un post de televiziune din oraşul Şanliurfa, aflat la aproape 300 de kilometri de epicentru, a prins în direct cutremurul.

Potrivit seismologilor turci, cutremurul principal a fost urmat de peste 60 de replici, dintre care cele mai puternice au avut peste 5.

De aseară, echipele de salvatori scormonesc cu utilajele dar şi cu mâinile goale printre dărâmături, în condițiile în care temperaturile au scăzut, peste noapte, până la minus 8 grade Celsius. Din fericire, strădaniile lor supraomeneşti dau rezultate. Mai multe persoane, inclusiv o femeie însărcinată, au fost scoase în viaţa de sub moloz.

Turcia, situată pe mai multe falii seismice, este frecvent lovită de cutremure. În 1999, unul cu magnitudinea de 7,4 a ucis peste 17.000 de oameni. Autorităţile de la Ankara susţin că şi-au învăţat lecţia şi sunt pregătite să facă faţă unor asemenea dezastre.

Preşedintele Erdogan a trimis în regiune mai mulţi miniştri, iar 400 de echipe de intervenţie şi salvare din toată ţara au pornit imediat spre zona devastată. De asemenea, au fost expediate urgent corturi, paturi şi alimente.

Săli de sport, şcoli şi biblioteci s-au deschis pentru a-i primi pe sinistraţi. Mai multe drone au fost desfăşurate în cadrul operaţiunilor de căutare şi pentru a facilita comunicarea între provincii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Coronavirus: Câți bani primesc cei care trebuie să stea în carantină acasă sau la spital
Coronavirus: Câți bani primesc cei care trebuie să stea în carantină acasă sau la spital

Coronavirus: Câți bani primesc cei care trebuie să stea în carantină acasă sau la spital

Iohannis a transmis un mesaj de condoleanţe lui Erdogan, după cutremurul din Turcia
Iohannis a transmis un mesaj de condoleanţe lui Erdogan, după cutremurul din Turcia

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis preşedintelui Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdogan, un mesaj de condoleanţe pentru familiile victimelor cutremurului care a lovit estul Turciei vineri seara.

Bilanțul victimelor cutremurului din Turcia a ajuns la 22 morți și 1.000 de răniți. Imagini terifiante
Bilanțul victimelor cutremurului din Turcia a ajuns la 22 morți și 1.000 de răniți. Imagini terifiante

Un cutremur devastator, cu magnitudinea de 6,8 pe scara Richter, s-a produs vineri seara, la o adâncime de aproape 7 kilometri, în apropierea unei staţiuni turistice din estul Turciei.

Cutremur de 6,8 în Turcia. Cel puțin 4 oameni au murit și numeroase clădiri sunt distruse
Cutremur de 6,8 în Turcia. Cel puțin 4 oameni au murit și numeroase clădiri sunt distruse

Un cutremur de 6,8 pe scara Richter s-a produs vineri în estul Turciei, au anunţat autorităţile turce. Cel puțin 4 oameni au murit, potrivit primelor informații oficiale.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.