Cutremur puternic în Turcia. O persoană a murit, iar alte 64 au fost rănite

Cutremur Vrancea
Getty

Un cutremur cu magnitudinea 4,9 s-a produs, vineri, în provincia Izmir din vestul Turciei. O persoană a murit, iar alte 64 au fost rănite, conform presei locale. 

Autoritatea turcă pentru gestionarea dezastrelor şi a situaţiilor de urgenţă a raportat că seismul s-a produs la ora locală 03:29 (00:29 GMT) în oraşul Izmir din provincia cu acelaşi nume, informează agenţia Xinhua, citată de Agerpres.

Cotidianul Hurriyet a relatat, citând autoritatea pentru situaţii de urgenţă, că seismul a avut epicentrul în cartierul Buca, la o adâncime de aproximativ 14 kilometri. Cutremurul a fost urmat de mai multe replici seismice minore.

Potrivit presei locale, o persoană a murit în urma unui atac de cord suferit pe fondul panicii create.

Ministrul turc al Sănătăţii, Fahrettin Koca, a scris pe Twitter la începutul zilei că 64 de persoane au fost rănite.

Citește și
grecia, turcia
Grecia și Turcia ar putea provoca primul război între state membre NATO. Tensiunile dintre cele două forțe armate au crescut
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Minaretul unei moschei s-a prăbuşit, iar cel puţin 20 de clădiri au suferit avarii minore, potrivit postului NTV.

Primarul oraşului, Tunc Soyer, a declarat telefonic, pentru EFE, că infrastructura oraşului nu a suferit pagube, iar reţelele de electricitate, gaz, apă şi metrou funcţionează în parametri normali.

Situată în zona unor plăci tectonice importante, Turcia este afectată deseori de cutremure. În 2020, peste 110 de persoane au murit în urma unui cutremur de aproape 7 grade, produs în provincia Izmir.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum ar fi reușit Turcia să ”întoarcă” Rusia în acordul privind cerealele din Ucraina. „A fost o poziție de forță”
Cum ar fi reușit Turcia să ”întoarcă” Rusia în acordul privind cerealele din Ucraina. „A fost o poziție de forță”

Revenirea Rusiei la „acordul privind cerealele din Ucraia” a avut loc datorită diplomației active a secretarului general al ONU Antonio Guterres și a președintelui turc Recep Tayyip Erdogan.

Grecia și Turcia ar putea provoca primul război între state membre NATO. Tensiunile dintre cele două forțe armate au crescut
Grecia și Turcia ar putea provoca primul război între state membre NATO. Tensiunile dintre cele două forțe armate au crescut

Grecia și Turcia, doi dintre cei mai vechi membri ai NATO, care au aderat împreună în 1952, continuă să se șicaneze și, astfel, există temeri că ar putea izbucni primul război între membrii alianței.

Explozie într-o mină din Turcia. Peste 100 de muncitori au fost prinși în subteran
Explozie într-o mină din Turcia. Peste 100 de muncitori au fost prinși în subteran

Peste 100 de muncitori au rămas prinși în subteran în urma unei explozii uriașe a unei mine în Turcia, scrie Mirorr.co.uk.

Apel la un armistiţiu lansat de Turcia către Ucraina și Rusia, înainte de întâlnirea lui Erdogan cu Putin
Apel la un armistiţiu lansat de Turcia către Ucraina și Rusia, înainte de întâlnirea lui Erdogan cu Putin

Turcia a lansat marţi un apel către Rusia şi Ucraina la încetarea focului, apel ce intervine înainte de o întâlnire preconizată în cursul săptămânii la Astana între preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi omologul său rus Vladimir Putin, potrivit AFP.

Turcia anunță că Putin vrea să negocieze o nouă
Turcia anunță că Putin vrea să negocieze o nouă "mare înțelegere" între Rusia și Occident

Președintele rus Vladimir Putin vrea să încheie un nou "mare acord" între Rusia și Occident, a transmis unul dintre purtătorii de cuvânt ai liderului Turciei, Recep Tayyip Erdogan.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.