Curtea Supremă a SUA susține legea sănătății Obamacare, contestată de către republicani

Curtea Supremă a SUA susține legea sănătății Obamacare, contestată de către republicani
Shutterstock

Curtea Supremă a Stetelor Unite a respins joi o contestație asupra unei legi din mandatul lui Barack Obama, menţinând astfel asigurările de sănătate pentru milioane de americani, relatează The Associated Press.

Judecătorii Curţii Supreme au menţinut joi întreaga lege intactă, într-o hotărâre în care stabilesc că statul Texas şi alte state conduse de către republicani, dar şi două persoane nu au dreptul la o acţiune în justiţie la un tribunal federal, conform News.ro.

Principalele prevederi ale legii vizează protecţia persoanelor cu probleme de sănătate preexistente, o serie de servicii gratuite şi extinderea programului Medicaid, prin care sunt asigurate persoane sărace, inclusiv persoane care ocupă locuri de muncă cu venituri mici şi care nu oferă asigurări de sănătate.

Curtea Supremă menţine totodată prevederea potrivit căreia oamenii trebuie să aibă o asigurare de sănătate sau, altfel, să plătească penalităţi.

Congresul american a lăsat această prevedere fără obiect în 2017, când a redus penalităţile la zero.

Citește și
Joe Biden
VIDEO. Gafa lui Joe Biden care a stârnit amuzamentul liderilor G7. „A, a făcut-o?”
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Summitul de la Geneva: Cum a evoluat discuția dintre Biden și Putin. Deciziile luate în urma întâlnirii istorice
Summitul de la Geneva: Cum a evoluat discuția dintre Biden și Putin. Deciziile luate în urma întâlnirii istorice

Discuţiile între preşedintele american Joe Biden şi omologul rus Vladimir Putin, desfăşurate miercuri în Geneva, au durat trei ore, preşedintele SUA declarând că acestea au fost intense şi amănunţite.

VIDEO. Gafa lui Joe Biden care a stârnit amuzamentul liderilor G7. „A, a făcut-o?”
VIDEO. Gafa lui Joe Biden care a stârnit amuzamentul liderilor G7. „A, a făcut-o?”

Președintele SUA Joe Biden a stârnit amuzamentul liderilor G7 în timpul summitului care a avut loc zilele trecute după ce i-a atras atenția premierului britanic Boris Johnson că nu l-a introdus pe președintele Africii de Sud, deși acesta o făcuse deja.

Schimb de focuri la o adunare în Chicago. Sunt cel puțin 4 morți
Schimb de focuri la o adunare în Chicago. Sunt cel puțin 4 morți

Opt persoane au fost împuşcate marţi dimineaţă la o adunare în cartierul Englewood din sudul Chicago, patru persoane fiind ucise şi alte patru rănite, dintre care două în stare critică, a anunţat poliţia din Chicago, relatează dpa.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.