Creștere semnificativă a cazurilor de COVID-19, în lume. Tulpina Delta se răspândește alarmant

×
Codul embed a fost copiat

În Israel, rata de infectare continuă trendul ascendent, cu peste 8.600 de cazuri, raportate marți. Iar Statele Unite, au înregistrat peste 1.000 de decese provocate de COVID, în ultimele 24 de ore, bilanț fără precedent, după luna martie.

De vină este tulpina Delta care se răspândește alarmant. Din această cauză, autoritățîle americane vor recomandă doză a treia de vaccin pentru toată lumea, începând cu bătrâni și cadre medicale.

În sudul Statelor Unite, cu precădere în Florida, Texas și Alabama, tot mai multe spitale anunță că nu mai au paturi disponibile la terapie intensivă, inclusiv în secțiile de pediatrie. În ultimele două săptămâni, media zilnică a depășit 100.000 de cazuri noi.

„Încep să apară date din Israel și Marea Britanie care arată că imunitatea asigurată de vaccin se diminuează odată cu trecerea timpului. Așa stând lucrurile, Centrul pentru controlul și prevenirea bolilor se pregătește să recomande a treia doză de vaccina Pfizer sau Moderna, cel mai devreme la 8 luni după doză a două”, a transmis dr. Leana Wen, medic de urgențe.

„Ne așteptăm deja că rapelul împotriva coronavirusului va avea o frecvența anuală bazându-ne pe celelalte seruri anti-virale. Nu e vreo surpriză. Un rapel este menit să consolideze imunitatea, care se diminuează cu timpul. Premiza este însă că dozele inițiale au fost eficiente”, a declarat dr. Melanie Swift, medic de medicină muncii la Clinica Mayo.

Citește și
Varianta Delta ucide tinerii nevaccinați. ”A început să plângă când i-am spus că e grav”
Varianta Delta ucide tinerii nevaccinați. ”A început să plângă când i-am spus că e grav”
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Lider de sindicat: Cadrele didactice nu pot fi obligate să se vaccineze. Nu este o garanţie că nu te îmbolnăveşti, dimpotrivă

 

 

În Statele Unite, administrarea acestui rapel ar urmă să înceapă către sfârșitul lunii septembrie, cu prioritate cadrelor medicale și bătrânilor.

„Studiile celor de la Johnson&Johnson, pe durata celor 8 luni de când au început administrarea serului, arată că eficiența acestuia a crescut cu timpul. Așa că s-ar putea să fie emise recomandări diferite în funcție de ce vaccin ai primit: cu tehnologie ARN-mesager (Pfizer ori Modernă) ori unul clasic, precum Johnson&Johnson”, a mai adăugat Melanie Swift.

Între timp, după Italia și Franța, și în New York a intrat în vigoare obligativitatea de a prezenta dovada vaccinării sau a vindecării de COVID, pentru a intra în muzee, restaurante și săli de sport.

Coronavirus România, bilanț 18 august. 541 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2

„Eu nici nu mi-am imaginat că vor fi oameni care să nu vrea să se vaccineze. Mi se pare ceva elementar de simplu pentru protecția tuturor. Dar se pare că nu e așa de ușor de înțeles”, a spus Madeleine Heath, o turistă din Boston.

„Am arătat dovadă vaccinării pe telefon și mi-au bifat rubrica în cardul de abonament la sala”, a transmis Margot Olavarria, membră a unei săli de gimnastică.

Într-un mesaj video destinat susţinerii iniţiativei „It's up to you”/„Depinde de ține”, o campanie de promovare a vaccinării, Papa Francisc a pledat apăsat pentru vaccinare .

„Mulţumită lui Dumnezeu şi muncii multor oameni, avem acum vaccinuri care să ne protejeze de COVID-19. A fi vaccinat ... este un act de dragoste şi a contribui la asigurarea vaccinării majorităţii oamenilor este un act de dragoste. Dragoste pentru sine, dragoste pentru familie şi prieteni, dragoste pentru toată lumea”, a transmis Papa Francisc.

 

Atunci când el însuși s-a vaccinat, în luna martie, papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, a descris gestul drept o „obligație etică”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Instalația electrică veche de 80 de ani de la Spitalul din Timișoara a fost refăcută, în așteptarea valului 4 de COVID
Instalația electrică veche de 80 de ani de la Spitalul din Timișoara a fost refăcută, în așteptarea valului 4 de COVID

Numărul bolnavilor de Covid este în creștere - inclusiv la Terapie Intensivă, unde pacienții sunt ținuți în viață de aparate. În unele spitale s-au luat măsuri astfel încât să fie prevenite tragedii precum cea de la Piatra Neamţ.

Varianta Delta ucide tinerii nevaccinați. ”A început să plângă când i-am spus că e grav”
Varianta Delta ucide tinerii nevaccinați. ”A început să plângă când i-am spus că e grav”

Varianta Delta a coronavirusului face tot mai multe victime în rândul tinerilor. Doi pacienți de 30 de ani, nevaccinați, au murit la Spitalul Victor Babeș din Capitală.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.