Cine sunt principalii complici ai autorilor masacrului din Moscova. Cum i-au ajutat pe teroriști. Detaliul care șochează

×
Codul embed a fost copiat

Vladimir Putin dă de înțeles, din nou, că Ucraina s-ar afla în spatele atentatului de vineri seară, de la Moscova.

În fața poporului, președintele rus a admis că, într-adevăr, atacul a fost comis de islamiști extremiști. Dar a dat de înțeles că masacrul ar putea face parte dintr-o așa numită campanie de intimidare, orchestrată de la Kiev.

În opinia analiștilor, regimul Putin vrea să justifice astfel escaladarea războiului din țara vecină. Atacul soldat cu 139 de morți a fost revendicat de o ramură a grupării Stat Islamic.

Din Rusia vin în continuare mărturiile cutremurătoare ale celor care au supraviețuit atacului de lângă Moscova. Pavel le-a povestit jurnaliștilor BBC cum a început să filmeze când au răsunat focurile de armă în interiorul sălii de spectacole.

Pavel, supraviețuitor: „Trăgeau în oricine le ieșea în cale, fără să zică o vorbă. Oamenii căutau o cale de scăpare. Unii au încercat să ajungă pe acoperiș, alții s-au îndreptat spre subsol. Unii s-au ascuns în spatele pereților. Alții au ales să rămână în sala de spectacole”.

Citește și
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

O rusoaică s-a trezit la spital, după ce a încercat fără succes să găsească o ieșire, când clădirea a început să se umple de fum.

Femeie: „Ne-am ascuns în spatele scaunelor și, când împușcăturile s-au oprit, am ieșit în hol. Am ajuns la o ieșire de urgență. Am urcat pe scări, dar n-am putut ieși, am coborât, dar nu am găsit nicio ieșire. Focul ajunsese la noi. Apoi am leșinat”.

Ce indică rezultatele preliminare ale anchetei

Potrivit anchetatorilor, cei patru indivizi aduși cu chipurile tumefiate la tribunal au recunoscut că au comis atacul și cooperează cu autoritățile.

Alexander Bastrykin, președintele Comitetului de anchetă: „Rezultatele preliminare ale anchetei indică faptul că atacul a fost planificat în mare detaliu. Toți cei acuzați, în timpul interogatoriilor și când au ajuns la tribunal, și-au recunoscut vina și au oferit o mărturie amplă despre circumstanțele atacului, despre clienții lor și complicii care i-au ajutat să plănuiască atacul”.

Complicii au fost duși în fața magistraților ruși

Toți patru sunt originari din Tadjikistan, o fostă republică sovietică din Asia Centrală, majoritar musulmană. Trăiau și munceau în Rusia de multă vreme, chiar dacă nu toți aveau actele în regulă.

Alți trei bărbați, un tată și cei doi fii ai lui, au fost aduși, luni, la tribunal sub suspiciunea de complicitate. Se știe că unul dintre ei le-a vândut celor patru mașina albă cu care au ajuns la mall și pe care au folosit-o ca să fugă.

Vladimir Putin a admis că atacul a fost comis de islamiști radicalizați, dar nu a atribuit vina grupării Stat Islamic, care a revendicat atacul, ci a continuat să insinueze că Ucraina s-ar afla în spatele masacrului.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: ”Știm care sunt «mâinile» care au comis această atrocitate la adresa Rusiei și a poporului rus. Vrem să aflăm și cine este «clientul» final. Această atrocitate poate fi un nou episod din seria de încercări ale celor care, începând din 2014, luptă împotriva țării noastre prin intermediul regimului neonazist de la Kiev. Iar naziștii, după cum bine se știe, nu s-au dat înapoi niciodată să folosească cele mai murdare și inumane metode pentru a-și atinge scopurile. Mai ales acum, că mult-anticipata lor contraofensivă s-a dovedit un eșec total”.

Statele Unite au negat vehement ipoteza.

Matthew Miller, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat: „Ucraina nu a fost implicată în acest atac. Punct. Rușii nu au oferit nicio dovadă legată de o presupusă implicare a Kievului, întrucât nu există o asemenea dovadă”.

Guvernul de la Paris a ridicat alerta antiteroristă la cel mai ridicat nivel, spunând că aceeași grupare a fost implicată în plănuirea unor atentate dejucate de autorități in Hexagon. Și Italia va lua măsuri sporite de securitate, mai ales că urmează zile încărcate de evenimente publice, înaintea Paștelui Catolic.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cine erau Bianca și Patrizia, tinerele românce care au murit în Italia după ce au fost luate de ape
Cine erau Bianca și Patrizia, tinerele românce care au murit în Italia după ce au fost luate de ape

Au fost găsite trupurile celor două fete din România luate de ape vineri în Italia, după o viitură pe râul Natisone. Se aflau la 800 de metri de locul în care vâltoarea le-a înghițit.

Imagini dramatice în Istanbul. Un bărbat a murit și opt persoane au fost rănite, după ce o clădire s-a prăbușit
Imagini dramatice în Istanbul. Un bărbat a murit și opt persoane au fost rănite, după ce o clădire s-a prăbușit

Imagini înspăimântătoare au fost surprinse în Istanbul, unde o clădire cu cinci etaje s-a prăbușit.  

Forțele Kievului seamănă teroare pe teritoriul Rusiei, dar Zelenski vrea mai mult. Mesaj ferm pentru Biden
Forțele Kievului seamănă teroare pe teritoriul Rusiei, dar Zelenski vrea mai mult. Mesaj ferm pentru Biden

Pe de altă parte, autoritățile de la Moscova anunță că un oficial local a murit și nouă civili au fost răniți în regiunea Belgorod, în urma atacurilor lansate de Kiev.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.