Vârf de contaminări cu COVID-19 în China. Lockdown în Shanghai, părinţii se tem că vor fi separaţi de copii

shanghai
Getty

Un total de 13.146 de cazuri de COVID-19 au fost înregistrate duminică în China, cea mai mare cifră de la vârful primului val în urmă cu peste doi ani, au anunţat autorităţile sanitare, notează AFP, conform Agerpres.

Este vorba despre "1.455 de pacienţi cu simptome" şi "11.691 asimptomatici" şi "nu au fost raportate noi decese", a declarat Comisia naţională de sănătate într-un comunicat, în timp ce varianta Omicron, foarte contagioasă, s-a răspândit în mai mult de zece provincii.

Aproape toţi cei 25 de milioane de locuitori din Shanghai, capitala economică a Chinei, au fost izolaţi cu începere de sâmbătă. Oraşul a devenit în ultimele zile epicentrul unui nou val de contaminare legat de Omicron.

Câteva zeci de milioane de chinezi sunt, de asemenea, în izolare în nord-estul ţării, leagănul industriei auto.

China, unde coronavirusul a fost detectat pentru prima dată la sfârşitul lui 2019, este una dintre ultimele ţări din lume care practică o politică "zero Covid" menită să împiedice apariţia de noi cazuri prin lockdown-uri stricte, testare în masă, izolarea sistematică a persoanelor infectate şi închiderea aproape completă a frontierelor.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Oraşul Shanghai înăspreşte măsurile de izolare. Părinţii se tem că vor fi separaţi de copii

Aproape toţi cei 25 de milioane de locuitori din Shanghai au fost izolaţi sâmbătă, în contextul în care China se confruntă cu cel mai grav focar epidemic din ultimii doi ani, măsurile stricte anti-COVID-19 suscitând îngrijorare în rândul părinţilor care se tem că vor fi separaţi de copiii lor, informează AFP.

Capitala economică a Chinei a devenit în ultimele zile epicentrul unui nou val de cazuri de infectare în această ţară - asociat variantei Omicron a coronavirusului -, care a înregistrat o accelerare la începutul lunii martie.

Pentru a evita o izolare generală a oraşului Shanghai, măsură dăunătoare economiei, autorităţile au impus un lockdown alternativ în cele două jumătăţi ale metropolei pentru a permite testarea generală a populaţiei.

Zona vestică a oraşului Shanghai (Puxi) a fost închisă vineri, în timp ce în cea estică (Pudong) urmau fie să ridicate restricţiile după patru zile de izolare.

Sâmbătă, primăria a anunţat menţinerea, mai mult sau mai puţin strictă, a măsurilor de izolare în aproape toată această zonă din Shanghai, unde se află zgârie-norii emblematici din cartierul său de afaceri.

Această decizie echivalează cu o izolare de facto a celui mai mare oraş din China, care găzduieşte numeroase multinaţionale şi reprezintă aproximativ 4% din PIB-ul gigantului asiatic, potrivit analiştilor.

"Mi-e teamă că cele două părţi ale oraşului vor rămâne închise o anumită perioadă", a declarat pentru AFP un locuitor pe nume Wang din zona vestică din Shanghai.

În faţa unei resurgenţe a epidemiei, mai multe saloane expoziţionale din metropolă au fost transformate în ultimele zile în centre de carantină.

Părinţii susţin că le este teamă că vor fi închişi în aceste centre dacă sunt testaţi pozitiv şi îşi fac, de asemenea, griji pentru copiii lor, de care ar putea fi separaţi, în condiţii stricte de izolare.

"Fiica mea nu are nici măcar patru luni. Dacă va fi testată pozitiv, va fi plasată singură în carantină", a declarat pentru AFP un locuitor pe nume Law, care nu a dorit să îşi dezvăluie numele complet. "Este o nebunie! Un nou-născut nu ar trebui să fie separat de părinţi, indiferent de circumstanţe", a spus bărbatul de 33 de ani, care locuieşte în zona vestică a oraşului Shanghai.

În cazul în care părinţii sunt testaţi pozitiv pentru COVID-19 şi trebuie izolaţi, oraşul va oferi "ajutor rapid" minorilor lăsaţi nesupravegheaţi, a dat asigurări un responsabil din cadrul municipalităţii, Zeng Qun, citat sâmbătă de agenţia chineză de presă Xinhua.

Copiii rămaşi singuri acasă vor fi îngrijiţi de "tutori provizorii" sau vor fi plasaţi într-un loc prevăzut special în acest scop, a spus oficialul.

Ministerul Sănătăţii a anunţat sâmbătă peste 9.875 de noi cazuri pozitive la nivel naţional, dintre care aproximativ 6.300 în Shanghai.

În ultima zi a săptămânii trecute, anunţul neaşteptat al primelor măsuri de lockdown impuse începând din ziua următoare a provocat un aflux de consumatori în supermarketuri. De atunci, preţurile legumelor au crescut - triplându-se în unele pieţe -, iar localnicii se plâng de lipsa produselor proaspete.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.