Ce va face Vladimir Putin după ce va semna tratatele pentru anexarea teritoriilor ucrainene ocupate

×
Codul embed a fost copiat

Toți ochii lumii sunt ațintiți spre Rusia. Președintele Vladimir Putin va semna vineri după amiază tratatele privind anexarea teritoriilor ucrainene ocupate, adică în jur de 15% din suprafață țării măcinate de război.

De 4 ore, postul Național Rusia 1 afișează chiar o numărătoare inversă. Totul după ce simulacre de referendumuri organizate în Donețk, Luhansk, Herson și Zaporojie au consfințit, chipurile, dorința a 4 milioane de locuitori de a face parte din Federația Rusă. Nu doar statele occidentale, ci și aliați ai Moscovei, precum China, Turcia, Serbia ori Kazahstan, au avertizat că nu vor recunoaște alipirea celor 4 teritorii.

De mai multe zile se zvonea că Vladimir Putin va anexa rapid încă patru teritorii care aparțin de drept Ucrainei. Joi, Kremlinul a spulberat suspansul confirmând speculațiile.

Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: Ceremonia de semnare a Tratatelor prin care noile teritorii se alătură Federației Ruse va avea loc în sala Sfântul Gheorghe din Marele Palat al Kremlinului, vineri, la ora 15 (ora Moscovei și a României).

Purtatorul de cuvânt al Kremlinului a precizat că vor fi semnate acorduri "cu toate cele patru teritorii care au organizat referendumuri şi au făcut solicitări corespunzătoare părţii ruse".

Citește și
steag rusia
Rusia nu mai eliberează paşapoarte celor mobilizați la război în Ucraina
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

După semnarea documentelor, Vladimir Putin va susţine un "amplu discurs" şi se va întâlni cu administratorii regiunilor ucrainene numiţi de Moscova. Totul va fi transmis pe ecrane uriașe instalate în Piața Roșie, unde ar putea fi organziate celebrări populare. Unii analiști se așteaptă că liderul de la Kremlin să închidă granițele țării, să anunțe mobilizare generală ori să dea ultimatum Ucrainei să părăsească regiunile unde au fost organizate așa-zisele referendumuri.

Leonid Pasechnik, șeful rus al regiunii Luhansk: Dragă Vladimir Vladimirovici (Putin), mă adresez ție în numele oamenilor din regiunea Luhansk. Ținând cont de referendumul aprobat de locuitorii republicii, te rog să iei în considerație aderarea Republicii Populare Luhansk la Rusia, ca entitate teritorială a Federației Ruse.

Liderii celor patru regiuni separatiste controlate de Rusia în Ucraina s-au deplasat încă de miercuri seară la Moscova ca să ceară oficial alipirea, după referendumurile denunțate unanim de occidentali drept parodii ilegale. Mai mult, țările occidentale, în frunte cu americanii, dar și Turcia, China, Serbia ori Kazahstan, au declarat fără echivoc că nu vor recunoaște legitimitatea anexării celor 4 teritorii.

Dmitry Oreshkin, analist politic: Pericolul major pentru Putin, după aceste referendumuri, este că, dacă pierde orașul Lîman (din Donețk), atunci aceeași societate patriotică (rusă) își va scoate suzeta din gură și va da vina pe Putin pentru că nu a putut să protejeze teritorii devenite ale Rusiei.

În altă ordine de idei, rușii de vârsta mobilizării sunt disperați să iasă din țară cât se mai poate. Sunt studenți, profesori, mangeri, ingineri, IT-iști, dar și familii întregi.

De cealaltă parte a graniței (în Rusia) este înfricoșător: țipete, lacrimi. Pare că guvernul rus nu știe cum să gestioneze situația. Ar vrea să închidă frontiera, dar se și teme de protestele care s-ar declanșa.

În partea georgiană sunt mormane de biciclete abandonate de cei care le-au folosit ca să înainteze mai repede și să se conformeze regulii de a trece doar cu un mijloc de locomoție.

Cei care nu s-au îndurat să-și abandoneze mașinile sunt blocați în cozi interminabile de partea rusească a frontierei.

Alexandra este deja în Tbilisi, primește ajutor de la prieteni gruzini și speră că mobilizarea decretată de Kremlin să fie un moment de trezire pentru societatea rusă.

Alexandra: Poate sună a cruzime, dar, odată ce tot mai mulți ruși îi pierd pe cei dragi (în Ucraina), vor începe să se trezească.

Șansele de a scăpa de încorporare se restrâng însă, întrucât, de joi seară, Finlanda închide granițele pentru așa-numiții turiști ruși. Guvernul de la Helsinki va permite trecerea doar în cazuri speciale, pentru studii ori reîntregiri ale familiei.

Pe de altă parte, Pentagonul a anunțat un ajutor militar suplimentar de 1,1 miliarde de dolari pentru Ucraina, sub formă de comenzi de armament pentru industria americană de apărare. Este avută în vedere consolidarea apărării țării pe termen mediu și lung, cu 18 sisteme Himars, radare și sisteme de apărare antidronă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Rusia suspectează „implicarea unui stat străin” în scurgerile de gaze Nord Stream. Peskov a cerut acțiuni „urgente”
Rusia suspectează „implicarea unui stat străin” în scurgerile de gaze Nord Stream. Peskov a cerut acțiuni „urgente”

Rusia a anunțat joi că suspectează „implicarea” unui stat străin în cele patru scurgeri de gaze naturale din gazoductele Nord Stream 1 şi 2, în Marea Baltică.

Rusia nu mai eliberează paşapoarte celor mobilizați la război în Ucraina
Rusia nu mai eliberează paşapoarte celor mobilizați la război în Ucraina

Rusia nu mai eliberează paşapoarte persoanelor mobilizate în armată, a anunţat Guvernul rus.

 

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.