Ce a pățit un bărbat din Germania care a primit 217 vaccinuri Covid

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat din Germania care a primit 217 vaccinuri Covid nu a prezentat niciodată vreun semn că s-ar fi infectat cu virusul Covid-19 și nu a prezentat niciun fel de efect secundar, prezentând totodată un sistem imunitar complet funcțional.

Un bărbat german "hipervaccinat", care ar fi primit 217 vaccinuri Covid în 29 de luni, nu a prezentat "niciun semn" că ar fi fost vreodată infectat cu virusul care provoacă Covid-19 şi nu a raportat niciun efect secundar legat de vaccin, potrivit unui studiu publicat în revista Lancet Infectious Diseases, transmite The Guardian.

Bărbatul în vârstă de 62 de ani, din Magdeburg, Germania, a declarat că şi-a făcut numărul mare de vaccinuri din "motive private", au precizat cercetătorii de la Universitatea din Erlangen-Nürnberg.

Universitarii au aflat despre bărbat dintr-un articol de ziar şi au întrebat dacă pot studia răspunsul organismului său la multiplele vaccinuri.

"L-am contactat apoi şi l-am invitat să se supună la diverse teste în Erlangen. A fost foarte interesat să facă acest lucru", a declarat doctorul Kilian Schober.

Citește și
medici covid
Medici de familie din Brașov, acuzați că ar fi încasat ilegal bani după ce consultau fictiv pacienți cu Covid
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Echipa de cercetare a declarat că a văzut confirmarea oficială pentru 134 de vaccinări, care au inclus opt vaccinuri diferite. Ei s-au uitat la testele de sânge anterioare pe care bărbatul le făcuse şi au examinat, de asemenea, probe de sânge pe măsură ce a continuat să primească alte vaccinuri.

”Nu s-au declanșat efecte secundare notabile în ciuda acestei hipervaccinări extraordinare”

"Observarea faptului că nu s-au declanşat efecte secundare notabile în ciuda acestei hipervaccinări extraordinare indică faptul că medicamentele au un grad bun de tolerabilitate", a declarat Schober.

Cercetătorii au constatat că sistemul său imunitar era complet funcţional.

Anumite celule imunitare şi anticorpi împotriva virusului care provoacă Covid-19 (Sars-CoV-2) erau prezente în niveluri considerabil mai ridicate în comparaţie cu persoanele care primiseră doar trei vaccinuri, a raportat echipa.

”În general, nu am găsit niciun indiciu pentru un răspuns imunitar mai slab, ci dimpotrivă", a declarat unul dintre principalii autori ai studiului, Katharina Kocher.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite intenţionează să renunţe la izolarea de 5 zile pentru COVID
Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite intenţionează să renunţe la izolarea de 5 zile pentru COVID

Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite (CDC) intenţionează să renunţe la recomandările privind izolarea de cinci zile pentru COVID-19, conform unor noi orientări, scrie The Washington Post.

Medici de familie din Brașov, acuzați că ar fi încasat ilegal bani după ce consultau fictiv pacienți cu Covid
Medici de familie din Brașov, acuzați că ar fi încasat ilegal bani după ce consultau fictiv pacienți cu Covid

Procurorii din Brașov suspectează că mai mulți medici de familie au decontat servicii de monitorizare a pacienților cu COVID fără să fi prestat serviciile respective.  

Cazurile de gripă şi COVID cresc vertiginos în Europa. Italia anunţă un record al bolilor respiratorii
Cazurile de gripă şi COVID cresc vertiginos în Europa. Italia anunţă un record al bolilor respiratorii

Guvernul spaniol a propus luni să fie instituită la nivel naţional obligaţia ca oamenii să poarte măşti în spitale şi în clinicile medicale, în timp ce Italia a anunţat că înregistrează un record al bolilor respiratorii.

Cazurile de COVID-19 și gripă cresc alarmant în SUA. Obligativitatea purtării măştilor revine în unele spitale
Cazurile de COVID-19 și gripă cresc alarmant în SUA. Obligativitatea purtării măştilor revine în unele spitale

Spitalele din cel puţin patru state americane au restabilit obligativitatea folosirii măştilor, pe fondul creşterii numărului de cazuri de COVID, gripă sezonieră şi alte boli respiratorii, relatează Reuters, potrivit News.ro.

 

"Renunțați la petrecerea de Crăciun!". Nou val de COVID în Austria. Zeci de mii de oameni, infectați în ultima săptămână

Numărul cazurilor de coronavirus explodează în Austria, în special în capitala Viena, conforsm sistemului de sănătate din această țară.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.