Ce a păţit soţia celui mai faimos evadat din lume, Carlos Ghosn, fostul şef Renault-Nissan

carlos si carole ghosn
Getty

Mandat de arestare, emis în Japonia pe numele Carolei Ghosn, soţia magnatului Carlos Ghosn.

Justiţia japoneză a emis un mandat de arestare pe numele Carolei Ghosn, bănuită de ''mărturie falsă'' în ancheta japoneză privind soţul ei, magnatul decăzut al industriei auto Carlos Ghosn, relatează joi agenţiile de presă Kyodo şi AFP.

Potrivit unui comunicat al Parchetului din Tokyo, Carole Ghosn este suspectată de declaraţii false în faţa justiţiei japoneze în aprilie 2019, atunci când a fost interogată cu privire la eventualele întâlniri cu o persoană al cărei nume nu a fost citat.

Anunţul intervine după ce la începutul lunii ianuarie a fost emis un mandat de arestare internaţional pe numele lui Carlos Ghosn, prin intermediul Interpol, la câteva zile după fuga în Liban a fostului CEO al Renault şi Nissan.

Carlos Ghosn a ajuns pe 30 decembrie la Beirut, a doua zi după plecarea sa surpriză din Japonia. El este suspectat că a urcat la bordul unui avion privat pe aeroportul internaţional din Kansai, în apropiere de Osaka, de unde a mers până la Istanbul, iar de aici a plecat spre Beirut la bordul unui alt avion.

Citește și
Carlos Ghosn
Val de arestări după ce fostul șef al Renault-Nissan a fugit în Liban. Cum a fost ajutat să scape
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Urmărit pentru infracţiuni financiare, el era în arest la domiciliu de la sfârşitul lui aprilie la Tokyo, după 130 de zile petrecute în închisoare. Arestul său la domiciliu prevedea condiţii stricte şi interdicţia de a părăsi ţara în aşteptarea procesului său.

Carlos Ghosn, un franco-libanezo-brazilian, a dat asigurări că şi-a organizat "singur" fuga în Liban, fără a furniza totuşi amănunte.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mandat internaţional de arestare pe numele lui Carlos Ghosn, cel mai faimos evadat din lume
Mandat internaţional de arestare pe numele lui Carlos Ghosn, cel mai faimos evadat din lume

Interpolul a emis, joi, un mandat de arestare internaţional pe numele lui Carlos Ghosn, refugiat în Liban, după ce a fugit din Japonia, informează lefigaro.fr.

Val de arestări după ce fostul șef al Renault-Nissan a fugit în Liban. Cum a fost ajutat să scape
Val de arestări după ce fostul șef al Renault-Nissan a fugit în Liban. Cum a fost ajutat să scape

Autorităţile turce au arestat joi mai multe persoane suspectate că l-au ajutat pe fostul director al Renault-Nissan, Carlos Ghosn, să ajungă în Liban din Istanbul, după fuga sa din Japonia unde îl aştepta un proces, relatează AFP.

Cauțiune uriașă pentru Carlos Ghosn, fostul președinte Renault-Nissan
Cauțiune uriașă pentru Carlos Ghosn, fostul președinte Renault-Nissan

Aproape nouă milioane de dolari este valoarea colosală a cauţiunii fixate de un tribunal japonez pentru eliberarea fostului şef al Nissan, Carlos Ghosn.

Carlos Ghosn a demisionat din funcţia de preşedinte director general al Renault
Carlos Ghosn a demisionat din funcţia de preşedinte director general al Renault

Director general al Renault, Carlos Ghosn, a demisionat din funcţiile deţinute la producătorul auto, a anunţat joi ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.