Boris Johnson spune că o invazie rusă în Ucraina este posibilă "în următoarele 48 de ore"

boris johnson
Getty

Prim-ministrul britanic, Boris Johnson, a declarat, luni, că situaţia este "foarte, foarte periculoasă" în Ucraina şi că o invazie rusă este posibilă "în următoarele 48 de ore".

El l-a îndemnat pe Vladimir Putin să facă un pas înapoi din pragul "dezastrului", relatează AFP şi Reuters.

"Trebuie să înţelegem că este o situaţie foarte, foarte periculoasă şi dificilă. Suntem în pragul dezastrului, dar este încă timp pentru (preşedintele rus Vladimir) Putin să facă un pas înapoi, iar ceea ce îndemnăm pe toată lumea este să se angajeze în dialog", a declarat Boris Johnson, într-un discurs transmis de televiziunile britanice.

În condiţiile în care Kievul a acuzat Washingtonul şi Londra de alarmism privind riscurile unei intervenţii ruse iminente, Boris Johnson dă asigurări că "probele sunt foarte clare": "Există circa 130.000 de soldaţi comasaţi la frontiera ucraineană şi tot felul de alte semne care indică pregătiri serioase de o invazie".

"Semnele arată, aşa cum a spus preşedintele Biden (președintele american Joe Biden), cel puţin că pregătesc ceva care ar putea avea loc în următoarele 48 de ore", a afirmat el.

Regatul Unit le-a recomandat vineri cetăţenilor săi să părăsească imediat Ucraina ca măsură de securitate.

Boris Johnson intenţionează să se deplaseze din nou în Europa spre sfârşitul săptămânii, pentru a discuta cu liderii din ţările nordice şi baltice. În urmă cu două săptămâni, şeful guvernului britanic a mers la Kiev pentru a-şi exprima susţinerea faţă de Ucraina, căreia Londra i-a livrat recent, pentru prima dată, arme letale, respectiv rachete antitanc.

Boris Jonhson a mai spus că dreptul suveran al poporului ucrainean de a adera la NATO nu poate fi dat la schimb, precizând că va discuta "foarte curând" cu preşedintele american Joe Biden pentru a ajuta procesul diplomatic.

"Cred că este foarte important că avem o conversaţie. Dar nu putem da la schimb drepturile suverane ale poporului ucrainean de a aspira la calitatea de membru NATO, nu poţi da aşa ceva la schimb, este dreptul poporului ucrainean", a subliniat Johnson.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Lukașenko, acuzații dure: Statele occidentale vor să declanșeze un conflict în Ucraina, dar ele să nu lupte
Lukașenko, acuzații dure: Statele occidentale vor să declanșeze un conflict în Ucraina, dar ele să nu lupte

Statele occidentale caută să declanșeze un conflict cu participarea Ucrainei, dar nu intenționează să se alăture în cazul unui război, afirmă președintele belarus Aleksandr Lukașenko.

Președintele Ucrainei i-a solicitat lui Joe Biden mai mult sprijin militar şi financiar
Președintele Ucrainei i-a solicitat lui Joe Biden mai mult sprijin militar şi financiar

Kievul îi cere Moscovei transparenţă cu privire la planurile sale şi solicită o întâlnire în următoarele 48 de ore între liderii celor două țări, Zelenski și Putin.

Oligarhii ucraineni au fugit din țară, de teama unei eventuale invazii a Rusiei. Zeci de zboruri charter au decolat din Kiev
Oligarhii ucraineni au fugit din țară, de teama unei eventuale invazii a Rusiei. Zeci de zboruri charter au decolat din Kiev

Oligarhi ucraineni și oameni de afaceri bogați fug din țară în timp ce tensiunile cu Rusia au escaladat, potrivit Ukrainskaya Pravda, citată de The Moscow Times.

UPDATE: Ambasadorul ucrainean la Londra: Ucraina nu-şi va reevalua demersurile vizând aderarea la NATO
UPDATE: Ambasadorul ucrainean la Londra: Ucraina nu-şi va reevalua demersurile vizând aderarea la NATO

Ucraina ar fi dispusă să renunțe la aspirațiile privind apartenența la NATO, dacă asta ar preveni un eventual război cu Rusia, a declarat, pentru BBC, ambasadorului ucrainean în Marea Britanie. Ulterior, ambasadorul a clarificat declarațiile făcute.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.